S-au retras apele tale de pe tarmul meu...involburate, inspumate...si-au luat cu ele nisipul si scoicile si tot ce-au strins in timpul in care n-ai fost...si am ramas pe tarmul meu privindu-te cum pleci si-am intors capul...M-ai iubit azi, dragul meu...mi-ai umplut fiinta cu apa ta vie....si am primit in mine trupul tau si m-am deschis cu mirare, caci fiecare imbratisare de-a ta ma mira...chiar esti? sau esti doar plasmuirea mea?
Am simtit ca zbor, azi . Am intins bratele si ele au devenit aripi si gitul s-a lungit si a pornit in sus despicind aerul, vibrind...si geamatul meu a spart cerul si mii de bucati de culori au cazut peset mine arzindu-mi retina...si am simtit, am simtit zvicnirea carnii mele pe carnea ta si fiorii placerii au trecut din nou in mine si iar am crescut am crescut si m-am inaltat...te simteam cu fiecare fibra si nimic, absolut nimic nu conta in secunda devenita eternitate deja, decit faptul ca eram acolo, uniti
tu...marea mea draga...iubirea mea dintii, si-acum, cea de pe urma...ma darui tie asa cum se daruie tarmul, marii.....si te petrec asemenea ei, cind pleci...iubeste-ma asa cum stie marea sa iubeasca, puternic, adinc, total...si te voi astepta mereu, oricind...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu