Poem

de Stefan Augustin Doinas

La inceput a fost cuvantul IUBIRE.

Respiratia ta ajungea pana la mine

stranie, ca o adiere de vant, iar vantul

staruia in juru-ne ca o respiratie tainica.

Nu-mi amintesc din timpul acela decat

locurile umbrite pe unde treceam

si cerul inalt. Celelalte toate, daca mai vin,

le intalnesc intamplator, ca pe tine.

Intotdeauna acelasi ceas batea ora;

parca toate lucrurile din lume ar fi avut

o singura moarte in aceeasi inima.

zadarnic dau ceata usoara-ntr-o parte

arborii s-apleaca deasupra cu crengile lor

si ramanem singuri in intuneric

ca o profunda revarsare de ape.

La inceput a fost tarmul meu, tarmul tau,

iar intre noi IUBIREA, ca un somn mort.

Prima data, soarele, in timp ce trecea

de la unul

la altul,

cazu, pasare de aur ucisa, in valuri.

Pe urma, fara stirea noastra, fiinte hraparete

coborara de pe tarmuri, umblara pe ape.

Aceasta dura cateva mii de ani. Apoi, intr-un tarziu,

animale marine venira sa muste din tarmuri.

Acum liniile noastre mancate se aseamana

cu profilul continentelor; iar sufletele,

cu floarea nestatornica din spuma marii,

se sfarma in vanturi, se usuca pe stanci.

La inceput intre noi a fost un singur cuvant.

Acum sute de cuvinte moarte se insufletesc,

cand respiratia ta ajunge pana la mine,

stranie, ca o adiere de vant ...