Azi am plins si ai fost linga mine...in felul in care esti mereu, atit de infiorator de real incit uneori nu ma pot opri sa nu ma intreb unde incepe si unde se termina lumea aceasta...in acest spatiu in care ne-am cunoscut si in care lumile se intrepatrund cu forta, cerindu-si dreptul la fiintare...Nu am crezut ca voi plinge vreodata linga tine...mi-am propus sa fiu mereu tare sa nu ma vezi altfel decit asa cum iti place sa fiu , puternica...insa asa a fost sa fie...sa ma stii oricum, fie chiar si vulnerabila...si desi nu am vorbit despre asta, desi am vrut sa plec inainte de a-ti da tu seama, ai fost, brusc, aici...si nu cred sa fi fost posibil sa fii mai mult decit ai fost deja...si cuvintele de mai inainte au pierit usor ca zburate de vint..si mi-ai poruncit sa tac si sa uit si dialogul acesta fara cuvinte facea mai mult bine decit orice altceva...
Nu imi pare rau ca m-ai simtit astfel...asa trebuia sa fie...sa fiu femeie, sa pot plinge si sa pot primi consolarea ta. Si sa inteleg ca ceea ce imi ceri e dreptul tau, si ca nu pot face altcumva. Voi fi asa cum vei dori, indiferent ce inseamna asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu