nu stiu cine esti

https://www.youtube.com/watch?v=-kQmvai6eyE

Craciun fara tine

                                                                           

https://www.youtube.com/watch?v=HwTriHSd5rQ

dor...

https://www.youtube.com/watch?v=8viQSBpOjqM

lamento

https://www.youtube.com/watch?v=lAfZZyWUFZQ

reflexie

O reflexie a inimiii mele a fost iubirea mea..o lume intreaga s-a vazut intr-o picatura de apa dintr-un ocean infinit, imposibil de cuprins in cuvinte...am lasat-o undeva departe, spre dealuri sau dincolo de campii spre marea turbata ce a stiut de noi...asta a fost iubirea mea...nu stii, inca nu stii totul despre ea, am tot aminat finalul, sperand intr-un mod copilaresc ca nu ma vei goni din viata ta, dar asteptind totodata sa o faci la fiecare inatlnire...si de fiecare data cind te auzeam, de absolut fiecare data, traiam ca si cind ar fi fost ultima oara...si ma miram, cum de-mi spui :" vorbim"? Cind eu imi luam ramas bun...asa a fost iubirea mea, o pasare tematoare ce a stiut sa zboare mereu departe , sus, foarte sus, acolo unde curcubeul intilneste norii...

.... picatura asta ce arata florile din jurul ei nu este mai putin reala decit lumea dimprejur...se reflecta una in cealalta, fiecare crezind despre ea ca e cea adevarata...adevarul il stim doar noi, cei care le observam, acum..noi stim cum sint lumile...noi stim,tu, regizorul, eu jucatorul..doar noi doi stim.....

pentru tine, si doar pentru tine...

Stiu ca ma citesti uneori si de aceea vreau sa incep de acum sa comunic cu tine in acest fel...am sa incep sa iti scriu ceea ce nu ti-am spus niciodata pina acum...ceea ce speram sa iti pot spune cindva, insa nu a fost sa fie in acea forma, verbala..va fi atunci in aceasta forma scrisa...

Si am sa fac asta pentru ca azi noapte, cind te-am visat mi-ai spus...tu si scrisul tau tomnatec...asa ai spus, tomnatec...e tomnatic scrisul meu, asa este, insa a fost ceea ce a fost mai bun din mine, acum in toamna vietii mele, anotimpul meu preferat...si poate ca nu intimplator am inceput sa iubesc cu adevarat la aceasta virsta, atunci cind trandafirii inca mai infloresc, in anumite toamne insa...

....iti voi vorbi despre inima mea in aceasta seara...si am sa iti spun ca inima mea a stiut mereu sa fie deschisa in fata ta..nu am inchis-o niciodata, nici macar atunci cind singera, cind o durea si nici macar atunci cind inima ta se inchidea in fata inimii mele...inima mea a inflorit frumos din primul moment cind te-a primit in ea, si pina acum, cind m-ai alungat..caci am stiut dragul meu, din primul moment am stiut ca ma vei alunga...si ca ma vei face sa cred ca eu sint cea care o face, si chiar daca am stiut , nu am spus...stiu ca acel ceva din tine care ma mai iubeste inca a vrut sa mai exist linga tine, insa...nu am putut...si in fiecare clipa cind asteptam chemarea ta, care stiam ca nu va veni, in fiecare clipa inima mea ramasese deschisa...si nu te-am urit niciodata, si nici nu am fugit de tine, nu, te-am iubit cu fiecare clipa..si te iubesc si acum, la fel de mult...inima mea e ca o floare frumoasa care stie sa cinte, o floare rosie asa cum iti place tie...dar darul meu facut tie, mai mult decit propria mea fiinta, a fost sa nu ma inchid in fata ta niciodata..ci sa stiu sa merg inainte asa cum am promis, cu toata dragostea mea intacta...am vrut sa vin la tine, sa nu te indoiesti de asta nici o clipa, la fel precum stiam atit de bine ca nu ma vrei cu adevarat...am stiut de cind mi-ai cerut inelul, am stiut ca mi-l vei cere cind vei vedea ca nu il mai port, am facut-o constient, constienta fiind si ca il voi vedea pentru ultima oara..cind eu ti-am spus ca voi cere sa fiu inmormintata cind va fi cu el pe mina...tu mi l-ai cerut...si ti l-am dat dindu-mi iubirea inapoi

...mi-am lasat capul pe umarul tau de departe in noaptea cind m-ai cheamat la tine si am dormit prima si ultima noapte cu tine, in casa ta...si ti-am spus toate astea, am plins apoi cu dorul acestor luni fara de tine si am adormit visind ca sintem in alta lume, intr-o lume in care putem fiinta cu adevarat pina la capat....si acolo m-ai recunoscut pe mine, femeia ta, cea pe care o astepti de la inceputurile lumii....

plecarea ta

Ai vrut sa fii tu cel care pleaca......ai asteptat anotimpul acesta indecis, cind toamna se ingina cu iarna, anotimpul pe care-l urasti caci inchide soarele departe de inimile noastre si mi-ai cerut imposibilul, sa vin cu tine...si cu toate astea am venit, nu stii tu, dar am venit...si te-am asteptat sa vii desi stiam ca n-o vei face...mi-am jucat ultimul rol, asa cum stiu ca ti-ai fi dorit...si te-am lasat sa ma lovesti iar, desi stiam, ce bine stiam! ca nu vei fi...au fost adevarate cuvintele mele, intotodeauna, au fost si acum, caci stiam ce mult urasti minciuna...nu mi-a fost frica de tine, nu avea cum sa imi fie, pt ca adevarul stiut de inima mea nu ma putea minti...inima mea a stiut mereu cum a fost...stia ca va fi un peron gol, acela...

....am apucat sa-ti spun ce nu ti-am spus niciodata, ti-am spus : Dragostea mea....fie chiar si in scris, dar scrisul a fost defapt ceea ce a fost mai important fata de tine, a fost esenta fiintei mele...cuvintele pe care adoram sa ti le darui, iar si iar...cuvintele care ne-au apropiat si care ne-au departat acum pt totdeauna...ai vrut sa crezi ca sint o alta femeie, ca nu mai sint femeia ta, si te-am lasat cu aceasta imagine...a unei femei ce pleaca departe, cu un tren...de ce nu ai fost impecabil pina la sfirsit, iubitul meu, de ce nu mi-ai dat un alt rol in piesa vietii tale? As fi stiut sa-l joc frumos,ca toate rolurile ce mi le-ai dat...am stiut mereu, mereu..am stiut si cind m-ai iubit si cind m-ai urit, si cind voiai sa fugi si cind sa stai...dar nu am recunoscut, te-am lasat sa fii stapinul cuvintelor mele cum spuneam cindva....

stii tu oare cit am asteptat sa vin cu tine, departe? stii tu ca intodeauna aveam o valiza pregatita in sufletul meu? ...si pe toate peroanele vietii mele  te-am asteptat cu flori si cu zimbete triste, caci stiam ca nu aveai sa stai prea mult niciodata...asa si acum...am intrat cu totul, ca intr-o mare, si am inotat spre larg desi stiam ca nu stiu sa inot prea bine, desi ma durea amintirea datilor cind ma loveau valurile...nu m-am temut de tine, nu stiu de ce ai crezut asta, nu am aparat nimic, caci chiar si viata nu e nimic in fata iubirii...si nu ai inteles, nu ai inteles promisiunea mea ...am promis, am promis si cu toate astea as fi venit si m-as fi pus pe mine in minile Lui , doar pt o clipa, o clipa doar cu tine...

...si-acum, priv ind inapoi nu regret nimic...nu vreau sa fi fost altfel...as fi vrut poate sa imi iei uneori capul in palme si sa ma mingii duios...asta as fi vrut...ca pe-un copil prea trist sa plinga durerea vietii lui..asta as fi vrut..dar nu am avut curaj sa ti-o cer, prea tematoare sa nu fiu refuzata...asa ca am iesit incet, incet si-am adormit incovrigata sub plapuma vietii mele...prea grea, mult prea grea...