despre iubire

cind cazi...

cind cazi ai vrea ca sunetele sa amuteasca odata cu tine...si-odata cu ele, intreaga lume...ai vrea sa poti plinge sa poti uita...ai vrea sa tipi din tine tot raul strins...si nu poti...si-astepti, astepti sa treaca clipa si sa te poti ridica si porni mai departe...

dar e greu

uneori e atit de greu incit te miri cum de mai trece o noua zi peste tine, identica cu cea de dinainte...si simti durerea in carne, o simti ca pe o fiinta si nu mai sti, unde esti tu si unde este ea...

nu mai vreau sa ma doara, dragul meu...nu mai vreau...am strins prea multa durere, stiu, e mult ce-ti cer, si totusi, opreste-te putin...asteapta sa ma ridic, nu ma lovi acum. Am sa te las s-o faci, dar ACUM... nu pot. Stii tu, cel care imi priveste gindurile de dincolo de fruntea mea, cit de mult am obosit? sa ma lupt cu mine, sa ma slefuiesc, sa plec, sa vin, sa ...fiu? Mi-e dor de liniste...mi-e greu si ma doare...sint doar o biata pasare ranita ce n-a stiut sa zboare...ia-ma de unde am cazut, ia-ma in miinile tale bune si alinta-ma, mi-e-atit de frig ...

castanii...

intotdeauna mi-au placut castanii infloriti, toamna...

plinsul

...sa simti lacrimile cum cad ca si cind ar fi niste fiinte ce se arunca in neant...sa le privesti cum se duc din tine undeva unde vor pieri pentru totdeauna...sa le lasi sa plece ca si cind ar fi copiii tai ce au crescut mari si au propriul lor drum.

e-atit de trist sa vezi un om care nu plinge cind reuseste sa plinga! un om care plinge usor isi iubeste cumva lacrimile...se simte eliberat cind se rostogolesc pe obraji in jos...un om care isi simte lacrimile curgind prin vene insa...le priveste mirat atunci cind le vede...ca si cind nu ar fi ale lui

am plins de putine ori, eu. am plins mai mult de bucurie decit de durere...am plins durerea in interiorul meu, ca un barbat...fara ca nimeni, nici macar peretii casei sa ma vada...

pling toamna si frunzele ce cad spre pamint azi
pling clipa care trece
pling ca esti departe si mi-e dor
......sa te string in brate si sa reusesc sa-ti spun: nu mai pleca, te-am cautat prea mult, ramii
sterge-mi lacrimile putine care curg astazi si spune-mi ca va trece

sfirsit

Am intors o fila din viata mea...am pus cartea deoparte si m-am intrebat: de ce asa? de ce nu se putea sfirsi frumos? Si nu am gasit raspuns...asa a fost sa fie...mi-am aplecat pumnii spre pamint si i-am cerut sa ma asculte...si-am auzit...nu plinge, mi-a spus...e cerul deasupra ta...nu este totul suferinta, treci dincolo de ea...si-am ascultat...si m-am uitat in sus si am vazut..era tot acolo cerul si lumea imprejurul meu...si tot acel zbucium s-a oprit si a venit linistea...ma acceptam asa cum eram atunci si acolo si am lasat sa infloreasca sufletul meu...

am vrut prea mult sa fiu a altora si prea putin a mea....de-atitea ori, de mult prea multe ori...nu mai vreau, acum. Vreau sa fiu cu mine si sa spun...e gata...atit a fost...nu are sens nu are rost...atita doar a fost

nu ma opri din drum dragul meu, lasa-ma sa merg inainte...sint tot aceeasi stiuta, sint eu pe care ai chemat-o, stiu acum mai bine ca oricind, si nimic nici o suferinta nu poate fi prea mare caci de cind te-am auzit am STIUT ca nu voi mai putea fi ca inainte..si am ramas aici ca mi-ai cerut...mai mult nu pot...

nu ma opri, te rog