Cred ca tu esti cea care ai scris jurnaluliubiriimele : te rog lasa-ma sa vad/revad/recitesc ce ai scris. Sunt lucruri pe care, iti marturisesc, nu am mai citit pana acum, nu credeam ca cineva le poate gandi. In majoritatea m-am regasit iar din restul am invatat. Vorbeam acum cateva zile cu o prietena de-a mea despre site-ul tau: asa ceva nu am citit pana acum, nu credeam ca cineva poate vedea din acest punct de vedere. Viata insasi poate fi traita , stiam asta: din diferite puncte de vedere, si nici prin cap nu mi-a trecut, de data asta, ca cineva ar putea gandi asa. Vorbeam , iti spuneam, cu prietena mea, care are o fetita si ma intreba cum/ ce ar trebui sa le spunem copiilor nostri despre sexualitate ? Eu ma gandeam ca tot ceea ce se vehiculeaza poate fi nociv incepand cu sutele de mii de site-uri si pana la revista playboy care " se da" mai altfel, insa, parerea mea, nu este cu mult mai departe. Si ma gandeam, i-am spus, ca imaginile si texele pot soca iremediabil si vatamator insa, stiu un blog care, daca as fi eu insumi atat de deschis cat ar trebui , ar fi cel mai bun coach pentru asta. Insa chiar si pe mine m-a pus pe ganduri. Pe cele mai frumoase ganduri. Si de aceea te rog sa imi dai , macar o singura data acces pe blogul tau. Multumesc, Florin Pingu
“Jurnalul iubirii mele” ma defineste, in mare parte...a aparut insa un moment in care existenta lui nu si-a mai avut sensul in acel spatiu....un timp l-am mai lasat in speranta ca cel caruia ii fusese destinat sa il mai citeasca, apoi mi-am dat seama ca poate e mai bine sa dispara, asa cum si-a dorit si el sa dispar...nu cred ca ar putea fi educativ asa cum sugerezi, si nici nu cred ca altcineva ar trebui sa incerce sa vada viata si iubirea din perspectiva mea, iubirea defapt nu apartine celui care o primeste si nici chiar celui care o da, ea pur si simplu vine iar noi suntem niste simpli martori….ce se bucura si binecuvanteaza ca au fost alesi ptru asta….iar copiii nostri ar trebui sa isi traiasca viata dincolo de definitiile pe care le dam noi despre iubire...stiu, ti-a placut jocul despre care am vorbit deseori si pasiunea care a invaluit toata aceasta constientizare, insa dincolo de asta este rana adanca ce inca asteapta sa se vindece…caci, vezi, el, regizorul vietii mele, nu a inteles pana la capat ce rol am avut. In momentul in care va intelege si voi putea iar sa spun lumii ceva despre asta, atunci blogul meu va putea fi din nou citit de oricine.
Sint zina ta cea buna si tu esti cel pentru care am venit de departe...sa te privesc, sa te iubesc atita cit pot eu si sa iti indeplinesc dorintele...
http://jurnaluliubiriimele.wordpress.com/
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereBuna,
RăspundețiȘtergereCred ca tu esti cea care ai scris jurnaluliubiriimele :
te rog lasa-ma sa vad/revad/recitesc ce ai scris. Sunt lucruri pe care, iti marturisesc, nu am mai citit pana acum, nu credeam ca cineva le poate gandi. In majoritatea m-am regasit iar din restul am invatat. Vorbeam acum cateva zile cu o prietena de-a mea despre site-ul tau: asa ceva nu am citit pana acum, nu credeam ca cineva poate vedea din acest punct de vedere. Viata insasi poate fi traita , stiam asta: din diferite puncte de vedere, si nici prin cap nu mi-a trecut, de data asta, ca cineva ar putea gandi asa. Vorbeam , iti spuneam, cu prietena mea, care are o fetita si ma intreba cum/ ce ar trebui sa le spunem copiilor nostri despre sexualitate ? Eu ma gandeam ca tot ceea ce se vehiculeaza poate fi nociv incepand cu sutele de mii de site-uri si pana la revista playboy care " se da" mai altfel, insa, parerea mea, nu este cu mult mai departe. Si ma gandeam, i-am spus, ca imaginile si texele pot soca iremediabil si vatamator insa, stiu un blog care, daca as fi eu insumi atat de deschis cat ar trebui , ar fi cel mai bun coach pentru asta. Insa chiar si pe mine m-a pus pe ganduri. Pe cele mai frumoase ganduri. Si de aceea te rog sa imi dai , macar o singura data acces pe blogul tau.
Multumesc,
Florin Pingu
“Jurnalul iubirii mele” ma defineste, in mare parte...a aparut insa un moment in care existenta lui nu si-a mai avut sensul in acel spatiu....un timp l-am mai lasat in speranta ca cel caruia ii fusese destinat sa il mai citeasca, apoi mi-am dat seama ca poate e mai bine sa dispara, asa cum si-a dorit si el sa dispar...nu cred ca ar putea fi educativ asa cum sugerezi, si nici nu cred ca altcineva ar trebui sa incerce sa vada viata si iubirea din perspectiva mea, iubirea defapt nu apartine celui care o primeste si nici chiar celui care o da, ea pur si simplu vine iar noi suntem niste simpli martori….ce se bucura si binecuvanteaza ca au fost alesi ptru asta….iar copiii nostri ar trebui sa isi traiasca viata dincolo de definitiile pe care le dam noi despre iubire...stiu, ti-a placut jocul despre care am vorbit deseori si pasiunea care a invaluit toata aceasta constientizare, insa dincolo de asta este rana adanca ce inca asteapta sa se vindece…caci, vezi, el, regizorul vietii mele, nu a inteles pana la capat ce rol am avut. In momentul in care va intelege si voi putea iar sa spun lumii ceva despre asta, atunci blogul meu va putea fi din nou citit de oricine.
Ștergere...mi-am dat seama, azi. Si-a dat seama si el ce rol am avut. Asadar, ma tin de cuvant :)
RăspundețiȘtergere