marea din noi

Ma duc din nou la mare...si am sa te caut iar pretutindeni, am sa te caut in valuri si am sa te caut asezat pe nisip, am sa te chem si am sa te astept pe inserat si apoi cind va veni o noua zi, fara sa obosesc....

E noaptea de dinaintea plecarii si incerc sa rememorez fie doar si o clipa, ce am simtit in noaptea de dinaintea plecarii de ATUNCI...si nu pot...si simt inclestarea oaselor mele si simt neputinta mintii de a-si aduce aminte...si pling in mine si nu mai am lacrimi sa fie scoase inafara....si nu pot , nu se cuvine , nu trebuie sa stii, cit de mult imi e dor de marea de atunci cind eram amindoi in fata ei...incredula ca e totul aievea...si cita bucurie am strins si cit de mult inalt era in mine...si stiam ca o alta data nu va mai fi...

Nu stii tu cita fericire ai adus tu vietii mele si cit de mult te simt oricit de departe ai fi...nu stii tu caci nu ma lasi sa-ti spun si oricit mi-as dori, nici eu nu pot, caci vreau sa fiu asa cum vrei tu, ascultatoare..vreau sa fiu tarmul la care sa vii mereu sigur ca ma vei gasi acolo, vreau sa ma speli cu apa ta buna, plina de spuma...vreau sa ramin vesnic aceea de atunci, indragostita pentru totdeauna ...

Am sa ma duc sa ii spun marii toate astea miine si am sa te port ca intotdeauna, cu mine

alegere

Cu ani in urma am ales sa fiu ...eu. Am ales sa simt, sa vorbesc, sa rid, sa traiesc cu tot ceea ce ma alcatuieste. Am ales sa ma las in voia marelui val care este iubirea fara sa ma intreb incotro ma duce, fara sa imi doresc sa ajung undeva.

Am ales sa intru in lumea ta atit de diferita de tot ceea ce stiam pina atunci. Si am inotat printre stari si sentimente si emotii si am invatat sa tac si sa spun cuvinte, sa imbratisez si sa ma darui, sa fiu supusa dar si sa ridic privirea atunci cind o cereai...Am acceptat cu mindrie sa iti stau alaturi in modul in care o doreai si am invatat si sa plec atunci cind doreai...fara sa pun intrebari, fara sa ma umilesc, pur si simplu....chiar si atunci cind oasele mele scrisneau de dorul tau si miinile mele se ridicau inutil sa prinda aerul ce cindva statea intre mine si tine...

M-am bucurat de risul tau si de privirea ta patrunzatoare si am plins ore nesfirsite fara ca tu sa stii .... din cauza unui cuvint sau unei priviri....dar apoi venea o noua zi, o noua zi in care urma sa ma intilnesc din nou pe mine si acolo urma sa fii tu...caci tu...tu erai in mine deja de atit de mult timp...si nimic nu te putea alunga de acolo, niciu unul din cuvintele sau gesturile tale...

Caci alegind sa te iubesc m-am regasit pe mine...si asta nu se poate uita...

cirese

La inceput a fost..cireasa. Rosie, rotunda, perfecta. Cu acel simbure ce promitea un nou pom, o noua poveste. Si citeodata, in ea se gasea un vierme...care nu avea ce cauta acolo pt simplul motiv ca era altceva decit carnea acea dulce, zemoasa....

Cind nu gindesti ca acolo ar putea fi un vierme, sau nu-ti pasa...apuci fructul cu mina si il duci linistit spre gura, apoi in savurezi...uneori ai timp chiar sa ii admiri perfectiunea...insa atunci cind te temi ca inauntru ar putea fi si altceva decit un simbure...nu poti. Si te opresti dezgustat.

Apoi au venit aceste cirese...le-am primit cu retinere, dar apoi le-am gustat cite una cite una si nu m-am mai oprit...si gustul lor stia de tine, si bucuria gestului evitat atitia ani se impletea cu bucuria de a le sti ca vin de la tine...si aveam incredere ca nu puteau fi altcumva decit ele, nelocuite...

Ai venit cu minile pline de cirese...si mi le-ai oferit impreuna cu bucuria ta, asa cum numai tu stii sa o faci, cu toata inima....si dincolo de gestul in sine era vindecarea de o teama ce imi chinuia anii veniti de demult din copilarie...

Ciresele stiu sa zimbeasca...a intrat in mine zimbetul lor si acum sta acolo