cirese

La inceput a fost..cireasa. Rosie, rotunda, perfecta. Cu acel simbure ce promitea un nou pom, o noua poveste. Si citeodata, in ea se gasea un vierme...care nu avea ce cauta acolo pt simplul motiv ca era altceva decit carnea acea dulce, zemoasa....

Cind nu gindesti ca acolo ar putea fi un vierme, sau nu-ti pasa...apuci fructul cu mina si il duci linistit spre gura, apoi in savurezi...uneori ai timp chiar sa ii admiri perfectiunea...insa atunci cind te temi ca inauntru ar putea fi si altceva decit un simbure...nu poti. Si te opresti dezgustat.

Apoi au venit aceste cirese...le-am primit cu retinere, dar apoi le-am gustat cite una cite una si nu m-am mai oprit...si gustul lor stia de tine, si bucuria gestului evitat atitia ani se impletea cu bucuria de a le sti ca vin de la tine...si aveam incredere ca nu puteau fi altcumva decit ele, nelocuite...

Ai venit cu minile pline de cirese...si mi le-ai oferit impreuna cu bucuria ta, asa cum numai tu stii sa o faci, cu toata inima....si dincolo de gestul in sine era vindecarea de o teama ce imi chinuia anii veniti de demult din copilarie...

Ciresele stiu sa zimbeasca...a intrat in mine zimbetul lor si acum sta acolo