speranta anului care vine

Trece un alt an...si in mod inconstient ne pregatim pentru unul nou in care punem speranta noastra: ca va fi mai bun, ca ne va aduce ceea ce nu am primit pina acum...si sintem nedrepti cu tot ce am primit pina acum...ca si cind nu ar fi fost indeajuns...

In acest an am pierdut o prietena. Si ceea ce simt e cum o parte din mine moare, asa cum aprope ca a murit si anul acesta de care ne indepartam...si dincolo de durerea care se insinueaza peste tot in mine este regretul ca nu am stiut sa ii spun ce simt de cele mai multe ori, regretul ca am fost nedreapta alteori cu ea, sau poate, prea dura.

A fost nevoie de o mare tragedie pentru a afla ca trebuie sa pretuiesc pe cei de linga mine...si desi ma doare, ma doare cum nu am crezut, simt o impacare ....o siguranta ca de acum voi trai viata altfel. si un prim pas este acest revelion

Mi-a aratat ea de acolo unde e, suspendata intre lumi , ca viata nu poate fi altcumva decit traita, si ca, exista un moment dincolo de care nu te mai poti minti.

Iti multumesc pentru ca ai facut parte din anul care aproape ca a trecut, iti multumesc pentru prietenia si pentru toate sentimentele si emotiile pe care mi le-ai dat...si din spatiul si timpul care formeaza amintirile mele iti doresc tot binele din lume...

http://www.youtube.com/watch?v=zqpZITYexNQ&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=puu3qFXnrzM&feature=related

acest craciun

E cel mai trist , acest Craciun

cea de-a 7 mare din acest an

mos nicolae

Vine din nou Mos Niculae si in acest an....dar nu il astept...l-am uitat undeva departe in amintirile mele, atunci cind inca povestile faceau parte din noi, atunci cind magia acestei nopti imi aprindea imaginatia...au venit ani in care continuam sa cred ca va veni , cumva, in sufletul meu, plin de daruri, daca nu de dulciuri, atunci cu daruri ale sufletului...acum nu mai este nicaieri...acum nici daca i-as simti atingerea nu cred ca as mai crede ca nu e decit o alta plasmuire a mea....

As fi vrut sa iti spun astazi din lucurile uitate din copilaria mea, as fi vrut sa retraiesc pret de macar o clipa ce s-a intimplat atunci..si totusi nu am avut curajul de a o face...sau poate, nu am stiut cum...si am pus alte cuvinte si alte lucruri care nu au facut decit sa departeze si mai mult tot ce a fost cindva in aceasta noapte...caci simt ca nu merit sa primesc nimic, simt ca nu mai pot fi cineva caruia sa i se aduca daruri...si ultimele tale cuvinte, ca el sa vina in aceasta noapte mi-au adus lacrimi in ochi...el nu mai poate veni pt mine...

Am crescut si am uitat cum este. Am uitat sa mai visez si mi-au cazut si mie aripile cindva, nu stiu exact cind...am indraznit sa iubesc si am invatat sa uit sa o fac...si atunci nici un drum , niciunde, si nici un dar, oricit de frumos ar fi, nu imi pot da fericirea pe care am simtit-o ...e pustie lumea mea insa stiu ca va veni cindva o noua zi cind voi zimbi

ma- ntreb

Ma -ntreb uneori daca ne vom opri vreodata din acest joc...din acest joc ce vizeaza deseori nebunia...si imi dau seama, inainte chiar de a sfirsi gindul meu...ca nu se poate. Ca am stiut de la bun inceput ca va fi asa, ca nu se poate sfirsi si ca oricind, oricum, este posibil orice. Adica totul

Nu stiu daca asta mi-am dorit in mod rational vreodata. Stiu insa sigur ca nu am cale de iesire si ca nici macar nu doresc asta. Stiu ca vreau sa fiu un bun jucator si ca daca vreau sa am locul meu in piesa trebuie sa imi ascut in permanta simturile. Ca sa aud mai bine, ca sa vad mai bine, ca sa ..simt mai bine. Cu parasimturile mele impinse cit de departe, oricit de departe trebuie.

Mai stiu si ca odata demult, te-am asteptat. Si ca atunci nu ai putut veni. Si-atunci innebunita de presimtirea fiintei tale ce avea sa vie m-am rugat ca niciodata, din adincul meu de-atunci...sa fii. Sa ne-ntilnim cindva. Si cind a fost sa fie aceste simturi ce stateau amortite mi-au spus, intr-un limbaj nestiut-ca ai venit. Si totul s-a oprit. Iar eu mirata am acceptat , caci facea parte din promisiunea mea.

Incerc de ani de zile sa spun cit mai bine povestea mea si poate o vezi prea mult amestecata in cuvinte si prea putin in fire...caci atunci cind te vad, tac, inca uimita..iar cind iti scriu, ma bucur sa aud ce faci cu timpul tau din fiecare zi pe care il presimt doar...pe care il prefac in mintea-mi prea putin stiutoare in imagini si fapte obisnuite...si toate, chiar si ele, capata o anumita valenta...capata o forma si forma mea departata iti ia conturul tau stiut de atunci de demult...

Si, paradoxal, caci tocmai tu, cel ce ai desteptat in mine tipatul atit de ascutit al carnii, ai fost cel ce mi-a adus inapoi inocenta...caci niciodata nu m-am simtit mai pura decit dupa ce imi dadeai seva ta, si niciodata nu alungam din mine nici cel mai mic gest al apropierii....

Asa ca in acest joc al nostru ce isi schimba in permanenta personajele si rolurile eu sint pur si simplu...si asta e tot ceea ce conteaza...