ma- ntreb

Ma -ntreb uneori daca ne vom opri vreodata din acest joc...din acest joc ce vizeaza deseori nebunia...si imi dau seama, inainte chiar de a sfirsi gindul meu...ca nu se poate. Ca am stiut de la bun inceput ca va fi asa, ca nu se poate sfirsi si ca oricind, oricum, este posibil orice. Adica totul

Nu stiu daca asta mi-am dorit in mod rational vreodata. Stiu insa sigur ca nu am cale de iesire si ca nici macar nu doresc asta. Stiu ca vreau sa fiu un bun jucator si ca daca vreau sa am locul meu in piesa trebuie sa imi ascut in permanta simturile. Ca sa aud mai bine, ca sa vad mai bine, ca sa ..simt mai bine. Cu parasimturile mele impinse cit de departe, oricit de departe trebuie.

Mai stiu si ca odata demult, te-am asteptat. Si ca atunci nu ai putut veni. Si-atunci innebunita de presimtirea fiintei tale ce avea sa vie m-am rugat ca niciodata, din adincul meu de-atunci...sa fii. Sa ne-ntilnim cindva. Si cind a fost sa fie aceste simturi ce stateau amortite mi-au spus, intr-un limbaj nestiut-ca ai venit. Si totul s-a oprit. Iar eu mirata am acceptat , caci facea parte din promisiunea mea.

Incerc de ani de zile sa spun cit mai bine povestea mea si poate o vezi prea mult amestecata in cuvinte si prea putin in fire...caci atunci cind te vad, tac, inca uimita..iar cind iti scriu, ma bucur sa aud ce faci cu timpul tau din fiecare zi pe care il presimt doar...pe care il prefac in mintea-mi prea putin stiutoare in imagini si fapte obisnuite...si toate, chiar si ele, capata o anumita valenta...capata o forma si forma mea departata iti ia conturul tau stiut de atunci de demult...

Si, paradoxal, caci tocmai tu, cel ce ai desteptat in mine tipatul atit de ascutit al carnii, ai fost cel ce mi-a adus inapoi inocenta...caci niciodata nu m-am simtit mai pura decit dupa ce imi dadeai seva ta, si niciodata nu alungam din mine nici cel mai mic gest al apropierii....

Asa ca in acest joc al nostru ce isi schimba in permanenta personajele si rolurile eu sint pur si simplu...si asta e tot ceea ce conteaza...