S-au asezat, bucata cu bucata, cioburile in care se sfarimase fiinta mea...si totul s-a intimplat firesc, ca si cind nu ar fi fost niciodata altfel...si m-am trezit zimbind ca unei amintiri, acelei dureri din fiinta mea care ma facuse sa uit unde sint, cine sint...
Sint din nou intreaga, dar parca alta...si nu am sentimentul unei reusite, nu ma simt mai "stiutoare" sau mai "matura", ma simt ca si cind as fi trecut prin foc si prin apa, ca si cind totul ar fi fost un vis, atit....
Iti desenez conturul fetei cu virful degetelor, usor, cu ochii inchisi...si-mi simt respiratia ca si cind ar fi respiratia ta, si nu ma tem...nu ma mai tem...am invatat cu adevarat sa plec iar acum , am invatat si sa ma intorc atita cit trebuie, nu mai mult...
...iar degetele mele nu ma dor ca altadata ca nu simt carnea aievea, si nici buzele ce nu iti mai stiu demult sarutarile..... te stiu cu negrul si cu albul din tine, si nu mai vreau mai mult acum...
si drumurile tale spre mine sint fiecare din ele un mod de arata acest intreg al tau, si ma bucur, ma bucur atit de mult ca esti, incit tot ce e rau dispare si tot ce sint se contureaza iar si iar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu