copacul tau

Au trecut multi ani de cind ai desenat acel copac, in prima ta zi de scoala...acum, incercind sa inteleg ce ai simtit atunci, ti-am pus un copac aici...diferit de al tau..are frunze multe si trunchiul solid..si linga el nu se afla nimeni...caci el este un singuratic, asa cum doar copacii ca el stiu sa fie...e un copac puternic, cu radacini bine infipte in pamint si cu crengi care se duc catre cer, frumos ramificate...si azi, iti spun, ca o profesoara ce sint: imi place copacul care ai devenit...

Spunem adeseori cuvinte pe care le regretam apoi..asa si ea, profesoara ta de atunci, poate a regretat cindva ca nu ti-a inteles desenul de atunci...cite cuvinte nu am spus poate si eu si nu am inteles atunci, cind le-am rostit, ce semn lasa in fiinta ta...apoi, in timp, am realizat ...

Imi pare rau si pt ea si pt mine...si pt toate cuvintele nerostite care au sa mai vina poate, fara sa vreau...imi cer iertare pt ele, si nu pot decit sa sper ca le voi alunga cind va veni vremea lor...as vrea sa pot sa fiu pret de-o secunda in locul profesoarei tale de atunci si sa ma opresc linga tine si sa iti spun: toate desenele copiilor sint frumoase, nu exista desen urit...caci copiii nu stiu sa minta inca...

Azi, dupa atitia ani , vin sa iti dau inapoi un desen cu un copac in care sta ascunsa iertarea ta...si pling alaturi de tine in prima zi de scoala- inceput al unei noi etape- in care lumea va fi altfel...

Am cozi pe spate si sint mica...iar tu esti un baietel tacut ..ne privim din viitor si zimbim ...poate...poate cindva nu vor mai exista aceste lacrimi...