timpul nostru

Atunci cind se aseaza laolalta timpul tau si timpul meu, atunci si doar atunci, se gaseste si spatiul unde fapturile noastre pot fiinta...

Si ma indrept spre acel loc purtindu-mi sufletul in brate ca pe un buchet cu flori si vin la tine si ti-l ofer si tu zimbesti si imi spui sa imi asez capul pe pieptul tau sa ma odihnesc...si uit atunci de zilele fara de tine si uit de distanta care se lasase intre noi si simt doar bataia inimii ..nu stiu, inima ta, inima mea...

Te privesc si respir timpul nostru regasit intr-o eterna clipa "acum" si nimic nu mai conteaza...decit ca exist in acel loc cu tine...si nu ma mai intreb nici macar ce reguli stranii au facut ca sa ne vedem in acel moment si nu altcindva, si cine le-a stabilit, ce zeu ciudat, ce forte stranii din universul asta...

Ma bucur ca sint, ma bucur ca esti..si iti mingii fata incet, s-o memorez pentru zilele cind timpul meu si-al tau sint departate...

rugaminte

lasa-ma sa te iubesc asa cum stiu ..cu toata fiinta mea, cu tot ce am mai bun si mai rau in mine, cu tot ce alcatuieste inceputul si sfirsitul meu...eu nu stiu sa iubesc altfel, eu nu stiu sa fiu altcumva decit sint acum ....lasa-ma sa te privesc si sa iti spun ce simt, asa fara cuvinte asa in tacere cum m-am obisnuit stiindu-te departe...nu pot sa cred ca ne-am intilnit prea tirziu nu pot sa cred ca timpul meu si al tau nu se pot intersecta...vreau sa pot sa iubesc deplin fie chiar si un minut, o ora, o zi..nu pot sa cred ca e prea tirziu pentru mine, pentru noi...si stiu ca simti ce este cu mine si stiu ca te temi si fugi de fiecare data cind ma apropii prea tare si nu stii si nu vei sti niciodata cum ma doare carnea pe mine de dorul tau...cum plinge inima ta dupa tine...cum as vrea sa te respir sa imi ramina in mine amintirea ta...cum as vrea sa pastrez urma ta imprimata in fiinta mea...

insa tacerea ta ma fac sa tac la rindul meu si atunci stau cuminte si astept semnele tale si iti sint recunoscatoare atunci cind apari...insa te rog, nu imi cere sa nu te mai iubesc, nu pot...a intrat tirziu iubirea in inima mea si acum nu mai are cum pleca....

cum te vad

Dincolo de felul in care te manifesti in aceasta realitate perceputa de noi toti, te vad pe tine, cel adevarat

...nu ma poti pacali...poti sa ma alungi, poti sa ma indepartezi cu un simplu gest, poti sa faci orice...nu-mi pasa ce faci pentru ca ceea ce faci nu reprezinta cine esti cu adevarat...faptul ca existi e suficient pentru mine...iar lumea mea s-a intersectat cu lumea ta si acest simplu fapt e in sine miraculos

te vad

te simt

te percep

te cunosc

..te iubesc

te iubesc asa cum esti....pe tine, pasarea cu aripi colorate care stii sa zbori in atit de multe feluri si atit de inalt...pe tine care cazi doborit dar stii sa renasti asemenea pasarii Phoenix din propria ta cenusa...

dorul de tine

Dorul de tine bintuie lumea mea si iese inafara...si isi tipa neputinta: de ce acum, de ce atit de tirziu, de ce nu ne-am intilnit intrun alt timp si un alt spatiu? cind am fi putut cinta acelasi cintec si dansa acelasi dans?

intind miinile si imbratisez aerul dintre ele...si esti in acel spatiu, imaterial....si chem in inima mea marea aia turbata si jocul trupurilor noastre printre valuri...si mi-e dor mi-e dor si nu ti-o spun, o tin adinc in mine....

Nelinisti

Ma tem sa nu dau altceva decit ai nevoie, ma tem sa nu intelegi altceva decit doresc eu sa spun, si cind constientizez teama asta ma infior, caci teama e opusul iubirii...

...si nu reusesc sa spun ceea ce simt, nu reusesc sa spun...mi-e imens de dor de tine , mi-e dor sa te aud sa te vad, sa iti aud cuvintele si risul, mi-e dor si de brutalitatea ta cum spui tu, de felul cum ma impingi sa iti dau placere, ma tem sa o spun ca sa nu ma alungi, caci atunci cind nu ai nevoie de mine, stiu sigur, nu vrei sa auzi astea, dar eu cum pot sti cind sa ti-o spun?

Si tac

Si ma invirt in universul meu intrebindu-ma in mod obsesiv, ce soarta ciudata mi-a dat iubirea asta si cum s-o spun, cum s-o las sa creasca...

...si imi doresc sa iti mingii fata si nu stiu de iti face placere gestul meu si nu stiu nici macar de vrei tandretea mea, sau daca ar trebui sa "fiu" doar pur si simplu...si innebunesc uneori la gindul ca nu ti-am spus nici pe departe ce insemni pt mine si ca toate umbrele tale si tot ce alcatuieste fiinta ta, tot ceea ce te temi ca m-ar indeparta, absolut totul, fac parte din aceasta iubire pe care nu o pot evita...caci face parte din mine

...si imi vine uneori sa te implor sa mi te-arati cu totul, cu brutalitate, sa STIU sa nu te temi, sa nu ma tem...sa inteleg ...dar nu am dreptul sa o fac, o vei face tu la timpul potrivit...insa ceea ce vreau sa stii cu siguranta e ca nimic nu ma sperie, nimic nu m-ar alunga de linga tine, nicio grozavie..

Stiu, m-am calit, am invatat sa ascult si dincolo de cuvinte, sa deslusesc si ceea ce poate nu ar fi trebuit, si in aceasta aplecare spre intelegerea fiintei tale m-am aplecat spre mine defapt si m-ai induiosat de atitea ori cind ai avut rabdare sa ma scoti din tristetile mele…si a urlat de atitea ori neputinta in mine, de ce ne-am intilnit ACUM cind nu se poate avea decit aceasta frintura a fiintelor noastre, de ce nu altcindva? Si mereu imi spuneam...asa a fost sa fie, si bine ca e si atit, bine ca ne-am gasit printre drumurile noastre...puteam sa nu ne intilnim deloc...si parca undeva in adincul fiintei mele strabate un fior...ca si cind te-as fi chemat si tu ai fi auzit si ai venit...dar e ceva atit de vag...