liliac

Azi te-am vazut. Si a am adus pentru prima oara liliac in casa mea in acest an

...

imi este frica

o zi in care te-am vazut

Te-am vazut ieri. Si nu stii cit de greu, cit de cumplit de greu mi-a fost sa plec. Cit m-am rugat sa pot sa vin acolo, sa nu imi fie rau, sa reusesc sa fac drumul pina la tine...si cum fiecare clipa era o cucerire, fiecare pas o mirare. Nu imi venea sa cred ca eu sint cea care pasea singura, care poate vorbi...apoi am zimbit vazindu-te, aveai aceleasi culori pe tine ca si mine si a fost ca un semn ca totul avea sa fie bine, ca nu gresisem sa vin...era apoi Joia Mare, nu se putea intimpla nimic rau...

Apoi ne-am asezat si au inceput cuvintele intre noi sa ne atinga. Si am ramas ca de obicei fara vorbe vazindu-ti darurile...si nu stiam ce sa fac, era ca atunci demult cind tot intr-o pizzerie primeam inelul tau si nu stiam ce sa spun...ce sa fac...ti-am luam miinile si ti le-am strins a multumire dar dincolo de acest gest erau gesturile mele neterminate, acele gesturi care ramin in mine de fiecare data si care ma fac sa pling tirziu in noapte...de ce nu am curaj, ce anume ma opreste, de cine imi e frica? de ce nu te pot imbratisa cind simt ca totul ar incepe si s-ar termina acolo?

Le port acum ca iti scriu, le-am purtat si afara azi sa vada primavara care a venit in sfirsit...si iti scriu acum tot ce nu ti-am spus, vreau sa invat sa vorbesc in orice mod va trebui, nu vreau sa mai tin in mine cuvintele care ma imbolnavesc pt ca nu am curaj sa le fac sa fiinteze...vreau sa ma pot bucura de ce simt si vreau sa imi tip fericirea atunci cind este...

Mi-ai adus inapoi sanatatea...mi-ai adus primavara dupa iarna asta cea lunga...are sa fie bine, are sa fie bine...

multumesc

Multumesc

mai e putin

Mai e putin...mai e putin si suferinta ta se va sfirsi..cu bine...stiu asta sigur. Stiu pt ca am lucrat sa se intimple asa, m-am rugat cu tot ce am mai mult in mine, stiu pt ca cerul nu a ramas mut la rugaciunile mele..si pt ca oricit de mare ar fi pretul de plata, eu tot am sa merg inainte...nu mai e mult, dragul meu, nu mai e mult si se vor linisti lucrurile si ai sa vezi cu alti ochi lumea atunci, o sa fie ca o purificare prin care a trebuit sa treci ca sa poti vedea altfel lucrurile, oamenii, totul....

Ma adun de acolo unde am stat in ultimele saptamini si nu imi vine sa cred ca inca mai sint vie, ca inca mai pot scrie aici ca mai pot vorbi ca mai pot gindi...a urlat de neputinta in mine totul, am urlat asa cum doar animalele ranite urla atunci cind nu mai pot...dar am si tacut, chircita intr-un colt, asteptind deznodamintul...am renuntat la tot, mi-am luat la revedere de la toti in gind, le-am spus tuturor ca au fost niste oameni cu care am petrecut o bucata de drum si ca ii iert pt ce mi-au facut rau si ii rog sa ma ierte pt ce le-am facut lor...doar tie nu am apucat sa imi cer iertare, mi-am dat seama ca nu o pot face asa, in gind, ca doar in fata ta as putea-o face...si atunci m-am rugat sa mai imi dea un pic de ragaz, sa mai traiesc putin sa te mai vad odata...si am simtit in fiecare zi durerea ta si ma omora suferinta asta de a nu-ti putea spune adevarul, caci nu l-ai fi putut suporta, mai ales acum..si cele doua dureri ingemanatate au prins cumva forta si uite ca acum sint aici si acum, si vei fi si tu in curind, nu ai sa suferi ai sa vezi, o sa fie bine, stiu, stiu pt ca am promis, iar, si El m-a ascultat...