A venit primavara de chiar ziua ei...si nu mi-a venit sa cred ca a iesit cu adevarat soarele de dupa nori dupa atitea zile de intuneric..si in drumul pe care il faceam spre tine incercam sa imi pastrez respiratia stiuta si nu reuseam...Si strabateam acei kilometri pe care sufletul meu ii strabatuse de atitea ori fara sa imi dau seama nestiind daca e aievea sau nu...si ceea ce simteam nu avea nume, nu era bucurie, nu era temere, nu stiu ce era..
iar acum cind sint din nou aici incercind sa inteleg ce se intimpla cu mine, inca nu stiu...de ce pling, caci nu e un plins de durere, nu e nici fericire, nu stiu ce nume sa ii dau...ma tem sa iti spun toate astea si ma tem de orice ar putea sa imi indeparteze starea asta in care ma transform cu fiecare clipa...si ma uit in oglinda si ma mir sa ma vad zimbind...
Nu cred sa gresesc daca spun ca nu am avut pina acum o asemenea intensitate a simturilor, nu imi pasa sa arat ce am, ce am devenit...si ma rog sa nu se termine niciodata, sa te las acolo unde esti acum...si vreau sa spun si nu stiu cum, cit de implinita m-ai facut si cit de mult imi doresc sa iti aduc macar o mica parte din ceea ce mi-ai daruit tu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu