Am simtit ca vreau sa scriu...apoi m-am intristrat gindidu-ma ca nu ma poti
citi..iar apoi mi-am dat seama ca iti pot scrie oricum si ca iti pot da sa
citesti cind se va putea....acum ca scriu e noapte si de obicei te asteptam sa
apari, poate chiar esti...eu sint aici inchisa in imposbilitatea de a comunica
in modul stiut si incerc sa iti spun altfel lucurile pe care le vad sau le
simt....se aud greierii asa cum nu am sa ii mai aud de acasa de la mine, si se
simte si miros de flori, sint florile copilariei mele de la mare: mararite,
flux, crini...si altele ale caror nume nu il stiu...si ca si atunci in drumul
spre baie le ating usor si ele imi spun lucruri de-ale lor si eu le zimbesc si
ma bucur sa le simt...sa simt picaturile de apa de pe ele cum ma racoresc si ma
bucur sa vad cerul instelat asa cum doar la mare in luna august poate sa fie...
A fost greu. Si nu doar pt ca m-am simtit rau, ciudata raceala asta care
m-a tinut departe de mare, ca si cind m-ar fi obligat sa iau o pauza, devenisem
poate prea “lacoma “ de a ma contopi cit mai mult cu ea, poate a trebuit sa
stau departe de ea, poate a trebuit sa reflectez mai mult, poate a trebuit sa
sufar chiar dintr-un motiv nestiut mie...
Si dupa cum iti spuneam si azi, au fost zile cind m-am tot gindit la viata
mea si mai mult m-am intristat vazind anii cum s-au dus si vazindu-ma acum in
acest loc, impropriu cumva, atit de asemanator cu cel din copilaria mea si nu
intr-un mod pozitiv...sint florile si mirosul lor, da, sint greierii si noaptea
asta care te indeama la visare, dar ca si atunci e o tristete profunda pe care
o simteam inca de pe atunci..si parca nu mai e nici o deosebire intre atunci si
acum, parca totul e un “acum” si parca...parca sintem identici cu atunci si
noi...
Dar dincolo de orice...e marea...
Am fost pe dig in seara asta si am simtit mirosul de alge si am auzit
pescarusii. Si am vorbit ca de obicei cu marea... i-am spus ca iti e dor de ea
si ca o sa vii sa o saluti si mi-a spus sa iti spun ca te asteapta...apoi am
vorbit lucruri de-ale noastre, imposibil de spus, secrete de fete, stii
tu...mi-a venit sa pling dar nu am plins, nu azi..am plins in alta zi...tu
stii, eu am stiut de atunci chiar ca nu va mai fi o alta mare pt noi si
fericirea mea era impletita in egala masura cu tristetea
pierderii....azi cind mi-ai vorbit am mers spre ea, am intrat putin in ea si
stiam ca e modul nostru de a fiinta in fata ei, si nu stii cit de bucuroasa
eram ca se putea si asa, si desi nu ti-o spuneam, iti eram recunoscatoare ca ma
sunai cind stiai ca sint impreuna cu ea, pt a fi cumva, toti trei: noi si
marea...mi-ai spus sa fac o baie pt tine, am facut mai mult decit atit..am
facut o baie cu tine in marea noastra de atunci...
Nu imi este dor de marea de atunci...caci ea este deja in mine, are locul
ei, are starea ei si emotia ei...tot ce s-a intimplat dupa ce ai plecat tu a
fost ca marea a devenit “o mare fara tine” iar eu ..”cea care te cauta in marea
de acum” Probabil ca zimbesti, ma crezi doar o fata ce face literatura, insa
eu simt asa cum scriu, cu toata fiinta mea...eu chiar sint “cea care
scrie”...eu nu caut trecutul, care este, asa
cum ziceam, in mine deja...vocea ta mi-l aduce inapoi cu tot tumultul de
atunci..