umilinta

De unde eram sa stiu eu, cea care se hranise din vise si carti, ca umilinta e suprema daruire, si nu ceva de care sa imi fie rusine? Cine mi-a spus vreodata ca a fi Femeie insemna sa stii sa astepti, mai mult decit sa chemi? si sa te darui atunci si doar atunci cind ti se cere?

....si ai venit tu. Si m-ai privit si mi-ai cerut sa te slujesc si-am ascultat, mirata. Si-am inteles.

Fiinta mea se inclina in fata unei forte mai puternice: forta ta. Iar sa nu ma supun ei ar insemna sa nu recunosc ceea ce ma face sa exist cu adevarat.

dupa o intilnire...

am ramas privind in urma ta cum zboara pasarile...si lacrimile nu mi-au curs pe obraji, iar vintul nu mi-a rasfirat gindurile atit de mult incit sa imi doresc sa mi le alunge ...tineam in palme trandafirul tau, prea mic pentru a inflori inca, trandafir pe care il incalzeam deja in inima mea ...caci era darul tau

si

ti-am vorbit iar. ti-am spus cuvinte multe, acele cuvinte pe care nu le gasesc niciodata atunci cind fiintam, prea grabiti sa recuperam timpul dintre noi...ti-am spus: stii tu de cind te caut? stii tu cit drum am facut spre tine, acelasi drum pe care il fac cind ma chemi sa vin ...

pentru ca te-am chemat prea de demult si prea de departe si tu ai stiut asta...si stiu, stiu de ce imi spui acele cuvinte ce sapa in carne si-n suflet ....si iti multumesc pentru ce imi dai, suferinta ori bucurie. Orice. E tare greu ce faci ... sa fii cel rau sa fii cel care loveste sa fii orice e nevoie sa fii. Paradoxal, o faci pentru ca ma iubesti

stiu asta

am simtit asta ieri si nimeni si nimic vreodata nu ma convinge ca nu e asa

iubitul meu, cel caruia nu am curajul niciodata sa ii spun astfel, caci nu se cade, eu trebuie sa fiu doar o gara in care sa poposesti uneori...dragul meu ....stii tu oare, macar putin, cit drum am facut eu? cit te-au asteptat bratele mele? stii tu oare ca atunci cind tip in bratele tale dincolo de placerea aceea care imi biciuie carnea prea dornica de tine, e inceputul si sfirsitul lumii? stii tu ca apa ta vie pe care mi-o dai sa o beau e tot ce am asteptat, singura mea hrana si singura mea bautura? stii tu ca as merge oricit in zdrentele tineretii mele ce sta sa apuna doar pentru a fi chemata de tine? Stii tu ca ma arunci si ma dezmembrezi si ma alcatuiesti la loc si ca minutul devine ora iar ora luna? O Doamne, da-mi doar putere sa rezist sa-ti fiu alaturi...e tot ce mai pot sa cer, acum...

stii dar nu vrei sa spui

stii dar te temi

si atunci spui vorbe care dor si care ar trebui sa ma indeparteze, insa tu trebuie doar sa spui simplu "pleaca"

si voi pleca...

...voi pleca inapoi acolo de unde am venit si am sa ma asez iar la malul marii sa te astept o alta eternitate

si cind ai sa vii

am sa iti intind trandafirul tau rosu si am sa iti zimbesc

si va fi suficient

vei sti

asteptare

Privesc la soarele ce apune si nu stiu unde incepe si unde se termina melancolia mea...de ce nu reusesc sa ma bucur ca te voi vedea? De ce ma tem pina in ultimul moment, de ce imi vine sa spun clipei...mai stai...nu pleca inca...ma tem de ziua de miine...mi-e prea mult dor, ma doare prea mult carnea si sufletul imi e mult prea ravasit...

...ce voi face mai intii cind te vor vedea ochii mei?unde vor poposi miinile tale in incercarea de a-si reaminti? simturile imi spun ca te-am uitat....si totusi stiu sigur ca atunci cind va fi totul imi va parea firesc si toate temerile mele vor disparea...

...si clipele alearga spre tine, galop de cai naravasi ce vor sa ajunga acasa....si ochii mi se inchid si miinile cad obosite pe linga corp...unde sint gindurile tale ACUM? unde e amintirea ta de miine...e deja sapata in trupul meu, obosit, prea obosit de mingiierile tale...

ia-ma iubitule si sfarima-ma in mii de bucati, arunca-ma dincolo de lumea astea undeva unde nu exista trecut si nici viitor, du-ma undeva unde nu existam decit in ACUM...iarta-mi lacrimile prea dese, prea amare si tipatul din noptile de nesomn cind te chemam sa vii...si primeste iubirea mea imposibila si fa ce vrei cu ea..pastreaz-o sau arunc-o...e tot ce am, e tot ce ma reprezinta...

dor...

amintiri

imi amintesc de florile ce mi le-ai dat cindva...atit de pline de viata, flori ce stiau atit de mult de tine...au tinut zile in sir, apoi s-au dus, incet, discret....pentru ca planta sa infloreasca apoi iar si iar de multe ori....le astept si acum .... sa imi bucure inima si ochii ...

...nu cred sa iti fi simtit lipsa mai acut decit in aceste luni in care nu te-am vazut...nu cred sa fi fost dorul meu mai tare ca acum cind simt departarea si timpul dintre noi...am uitat cum esti, cum mirosi, am uitat miinile tale pe trupul meu, dar am uitat mai ales respiratia ta atit de aproape de a mea, atit de mult, incit ma intrebam uneori unde incepe a mea , unde se termina a ta...si imi revine imaginea ta obsesiv in minte...cum m-ai tinut strins in brate dupa acea imbratisare..si cum iti auzeam inima batind si respiratia si totul se suspendase, si nu puteam, nu imi venea sa cred ca e real...

nu pot...nu pot sa spun cit de mult imi lipsesti, sper doar sa treci pe "aici" si sa vezi, singurul loc unde am curaj sa spun ce simt, unde ma ascund dar ma si dezvalui in acelasi timp...ma tem de propriile cuvinte, ma tem ca nu se cuvine sa imi fie dor de tine...si atunci tac...iar cind ma intrebi daca imi lipsesti, evit sa spun ce simt cu adevarat...nu stiu, nu stiu sa ma port si apoi imi pare rau...unde incepe si unde se termina sinceritatea?

tu...tu esti indiferent cit de aproape sau de departe esti...si ma apuca uneori disperarea, ca toti cei care te inconjoara toti te pot auzi si vedea, atinge si vorbi...mi-e ciuda pe vecini, pe copii, pe ciinii si pisica ta, mi-e ciuda ca toti au o parte din tine...iar eu nu mai stiu ce am...am amintirile, am speranta, am departarea..si as vrea sa am curajul sa fiu banala sa tip si sa pling sa iti spun MI- E DOR..cheama-ma...oricind, oriunde...

dar tac

....tac si imbratisez in mine amintirea ta si inchid ochii peste o noua zi care a trecut fara tine