speranta anului care vine

Trece un alt an...si in mod inconstient ne pregatim pentru unul nou in care punem speranta noastra: ca va fi mai bun, ca ne va aduce ceea ce nu am primit pina acum...si sintem nedrepti cu tot ce am primit pina acum...ca si cind nu ar fi fost indeajuns...

In acest an am pierdut o prietena. Si ceea ce simt e cum o parte din mine moare, asa cum aprope ca a murit si anul acesta de care ne indepartam...si dincolo de durerea care se insinueaza peste tot in mine este regretul ca nu am stiut sa ii spun ce simt de cele mai multe ori, regretul ca am fost nedreapta alteori cu ea, sau poate, prea dura.

A fost nevoie de o mare tragedie pentru a afla ca trebuie sa pretuiesc pe cei de linga mine...si desi ma doare, ma doare cum nu am crezut, simt o impacare ....o siguranta ca de acum voi trai viata altfel. si un prim pas este acest revelion

Mi-a aratat ea de acolo unde e, suspendata intre lumi , ca viata nu poate fi altcumva decit traita, si ca, exista un moment dincolo de care nu te mai poti minti.

Iti multumesc pentru ca ai facut parte din anul care aproape ca a trecut, iti multumesc pentru prietenia si pentru toate sentimentele si emotiile pe care mi le-ai dat...si din spatiul si timpul care formeaza amintirile mele iti doresc tot binele din lume...

http://www.youtube.com/watch?v=zqpZITYexNQ&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=puu3qFXnrzM&feature=related

acest craciun

E cel mai trist , acest Craciun

cea de-a 7 mare din acest an

mos nicolae

Vine din nou Mos Niculae si in acest an....dar nu il astept...l-am uitat undeva departe in amintirile mele, atunci cind inca povestile faceau parte din noi, atunci cind magia acestei nopti imi aprindea imaginatia...au venit ani in care continuam sa cred ca va veni , cumva, in sufletul meu, plin de daruri, daca nu de dulciuri, atunci cu daruri ale sufletului...acum nu mai este nicaieri...acum nici daca i-as simti atingerea nu cred ca as mai crede ca nu e decit o alta plasmuire a mea....

As fi vrut sa iti spun astazi din lucurile uitate din copilaria mea, as fi vrut sa retraiesc pret de macar o clipa ce s-a intimplat atunci..si totusi nu am avut curajul de a o face...sau poate, nu am stiut cum...si am pus alte cuvinte si alte lucruri care nu au facut decit sa departeze si mai mult tot ce a fost cindva in aceasta noapte...caci simt ca nu merit sa primesc nimic, simt ca nu mai pot fi cineva caruia sa i se aduca daruri...si ultimele tale cuvinte, ca el sa vina in aceasta noapte mi-au adus lacrimi in ochi...el nu mai poate veni pt mine...

Am crescut si am uitat cum este. Am uitat sa mai visez si mi-au cazut si mie aripile cindva, nu stiu exact cind...am indraznit sa iubesc si am invatat sa uit sa o fac...si atunci nici un drum , niciunde, si nici un dar, oricit de frumos ar fi, nu imi pot da fericirea pe care am simtit-o ...e pustie lumea mea insa stiu ca va veni cindva o noua zi cind voi zimbi

ma- ntreb

Ma -ntreb uneori daca ne vom opri vreodata din acest joc...din acest joc ce vizeaza deseori nebunia...si imi dau seama, inainte chiar de a sfirsi gindul meu...ca nu se poate. Ca am stiut de la bun inceput ca va fi asa, ca nu se poate sfirsi si ca oricind, oricum, este posibil orice. Adica totul

Nu stiu daca asta mi-am dorit in mod rational vreodata. Stiu insa sigur ca nu am cale de iesire si ca nici macar nu doresc asta. Stiu ca vreau sa fiu un bun jucator si ca daca vreau sa am locul meu in piesa trebuie sa imi ascut in permanta simturile. Ca sa aud mai bine, ca sa vad mai bine, ca sa ..simt mai bine. Cu parasimturile mele impinse cit de departe, oricit de departe trebuie.

Mai stiu si ca odata demult, te-am asteptat. Si ca atunci nu ai putut veni. Si-atunci innebunita de presimtirea fiintei tale ce avea sa vie m-am rugat ca niciodata, din adincul meu de-atunci...sa fii. Sa ne-ntilnim cindva. Si cind a fost sa fie aceste simturi ce stateau amortite mi-au spus, intr-un limbaj nestiut-ca ai venit. Si totul s-a oprit. Iar eu mirata am acceptat , caci facea parte din promisiunea mea.

Incerc de ani de zile sa spun cit mai bine povestea mea si poate o vezi prea mult amestecata in cuvinte si prea putin in fire...caci atunci cind te vad, tac, inca uimita..iar cind iti scriu, ma bucur sa aud ce faci cu timpul tau din fiecare zi pe care il presimt doar...pe care il prefac in mintea-mi prea putin stiutoare in imagini si fapte obisnuite...si toate, chiar si ele, capata o anumita valenta...capata o forma si forma mea departata iti ia conturul tau stiut de atunci de demult...

Si, paradoxal, caci tocmai tu, cel ce ai desteptat in mine tipatul atit de ascutit al carnii, ai fost cel ce mi-a adus inapoi inocenta...caci niciodata nu m-am simtit mai pura decit dupa ce imi dadeai seva ta, si niciodata nu alungam din mine nici cel mai mic gest al apropierii....

Asa ca in acest joc al nostru ce isi schimba in permanenta personajele si rolurile eu sint pur si simplu...si asta e tot ceea ce conteaza...

M-am trezit, eram pe malul unei mari..marea copilariei si marea dragostei mele...si mi-am dat seama ca sint inca in vis si am continuat sa o simt prin toti porii, promitindu-mi sa nu uit niciodata...

Apoi ai venit tu. Stiam ca vei veni cindva, stiam ca nu trebuie sa fiu nerabdatoare, aveam siguranta celui care STIE...si ca timpul si locul nu au importanta, cit faptul ca avea sa fie cindva...si tot ce a fost trist in mine s-a dus undeva departe odata cu valurile...

...ieri m-am rugat ca niciodata..m-am rugat sa fii bine, m-am rugat sa ma mai primesti in lumea ta, m-am rugat sa te aud...a fost poate marea asta care m-a rascolit, a fost poate durerea prea mare de a nu mai sti nimic...nu stiu, insa El m-a ascultat. Si ai venit in lumea mea.

Si emotia m-a cuprins in fiecare fibra din mine si a inceput sa toarne in singele mele alte celule si sa le hraneasca cu hrana ta care imi lipsea...si am simtit cum moartea fuge din mine si intra din nou viata...am auzit aievea valurile si am simtit inaltul...

Nu ti-am spus toate astea insa stiu ca le-ai simtit. Stiu...

noua plecare

Plec din nou...

Am sa vad o noua mare...am sa vad cerul de sus ...si am sa iti caut pasii pe acele strazi unde cindva ai calcat si tu

Si stiu, va fi un moment cind gindurile noastre se vor intilni si pret de citeva secunde voi fi fericita ca te-am gasit acolo..si acolo

ziua ta din acest an

Esti departe de ziua ta, anul acesta...atit de departe cum nu as fi crezut vreodata ca este posibil...si incerc sa te gasesc si nu reusesc...e ziua ta, imi repet, si nu esti...

Am facut ce mi-ai cerut : am plecat din viata ta. Si am stat pe jos ore in sir asteptind sa treaca...sa uit...sa pot sa ma ridic...apoi mi-am dat seama ca am uitat..si m-am mirat cum de mai pot merge, cum de mai pot gindi, cum de mai pot simti, fara de tine....si am inteles: puteam pt ca tu mi-ai cerut-o...si nu aveam cum sa nu te ascult...

Asa ca in acest an iti voi darui lipsa mea...si nu este indiferenta nu este ura, nu este nimic din toate astea...si sint aici unde ti-am scris in ultimii ani si invat sa uit sa te iubesc in acest mod

....nu esti tu stapinul meu? si cum altcumva pot eu sa te servesc decit ascultindu-te?

La multi ani oriunde ai fi si orice ai face acum...

ce trebuie ?

sa tac sau sa vorbesc?

clipe cind sufletul tace

exista clipe cind sufletul, mirat, se opreste in loc...

si in tacerea care se lasa peste tot si toate, totul, absolut totul, devine de inteles....

o astfel de clipa am trait azi alaturi de tine...o clipa pe care am sa o pastrez inauntrul meu ca pe cel mai de pret lucru ...a fost clipa cind sufletul tau a tacut si i-a permis sufletului meu sa il priveasca golit de orice val, de orice cuvint...si eu eram acolo si sufletul meu a contemplat sufletul tau ca si cind s-ar fi gasit intiia data....

si atunci, in tacerea aceea au venit lacrimile

....ale tale si ale mele

si mi-am intors capul sa nu le vezi, sa nu le vad....si s-a prabusit intreg universul meu dintotdeauna si nu mi-as fi imaginat vreodata ca prin acea dezgolire de care am fugit toata viata as fi regasit atit de multa libertate...

am plecat atunci pt ca mai mult de atita nu se mai putea...am plecat pt ca urmatoarea mea miscare nu ar fi putut fi decit una singura...

am trait clipe si zile si ani intr-una singura si parca toata viata de pina acum s-a rezumat la acel moment in care mi-ai permis sa te stiu...si pt toate astea iti multumesc si ma asez cuminte alaturi sa te privesc....

dorinta

..mi-as dori sa imi saruti ochii..care au obosit sa priveasca, sa caute, sa astepte...mi-as dori sa imi spui sa ii inchid si sa iti pot simti buzele atingindu-i usor, ca o bataie de fluture...

fericirea e atit de aproape

...atunci cind ma suni si imi spui ca ti-e bine....

inima ta

Inima ta nu poate fi bolnava....inima ta este acolo in pieptul tau, perfecta...ea stie sa bata si stie sa aduca emotii si sa simta emotii si sa creasca ca si cind ar darui lumii un buchet imens de flori..asa vad inima ta...te rog, spune-i sa faca ce stie ea mai bine, sa iubeasca...si orice e rau va trece, orice durere va dispare...

sterge-mi lacrimile care nu se mai opresc, spune-mi ca nu pleci, ca mai stai inca...spune-mi ca nu s-a terminat intilnirea noastra, nu inca...

tacerea ta

Iti ascult tacerea. Nu mai ii caut intelesuri, nu mai privesc dincolo de ea dindu-i un nume. O numesc, simplu, tacerea ta.

...si imi inghit lacrimile...si nu ma mai chircesc de durerea nestiutului, ci accept...ca tot ce vine de la tine...ca tot ce este atit de bine stiut.

Dragostea mea...te voi numi astfel pina cind voi simti ultima suflare peste aerul din fata mea..dragostea mea...tu nu stii ca nimic nu ma poate opri ?nimic alunga? ma poti arunca ca pe o jucarie stricata, ma poti pedepsi nespunindu-mi vorbe...eu stiu cum esti. eu stiu cine esti . si chiar daca nu ma mai lasi sa iti spun ..eu te iubesc

ne-am vazut

Ploua si veneam spre tine...si timpul trecea greu si gindurile mele se duceau catre ploaia care cadea necontenit ...nu imi imaginam cum esti, nu imi imaginam ce gesturi vei face, nu imi imaginam nimic din toate astea...si apoi cind ne mai desparteau citeva secunde, am simtit inima batind, pasare naiva , in pieptul meu...

Te-am vazut si a tacut si mai mult sufletul meu..caci el stia, simtea...simtea ca esti departat, si cu toate astea inca traia, inca vorbea si inca respira...nu te-am imbratisat cum am dorit si nici apropiat cit sa te sarut...eram doi oameni ce se vedeau dupa multa vreme, departati de drumuri de timpuri de noi simtiri...si am vorbit cuvinte si dincolo de ele ne spuneam timid, ca ne-a fost dor...

Apoi a fost sa fie sa pleci...mult prea repede, mult prea curind...si pasarea sufletului meu a tipat tare, si i-am spus sa taca...sa nu o auzi..dar tu vedeai totul prin mine, eram ca intotdeauna trasparenta...si m-am indepartat prin ploaie pt a ma apropia din nou pt un ultim cuvint....stiam ca trebuie sa fiu cuminte, ca nu trebuia sa implor sa ma rog pt acea imbratisare de care imi era mai dor decit de mine insami, mai dor decit insasi viata mea pe care ti-as fi oferit-o in palme, ca pe un ultim dar....

Am plecat ...si ploua in continuare si imi repetam obsesiv, Doamne, nu urasc lumea care ma desparte de el, nu urasc locul asta, nu urasc nimic, e doar iubirea mea ceea ce conteaza, ea nu poate fi lovita de nimic, ea este, ea este...si atunci am simtit cu adevarat ca ma ajuta...ca il marea Lui bunatate El este acolo cu mine si ca nu ma va parasi...si acea mare durere s-a trasformat intr-o mare bucurie de a exista pe lumea asta...si nu m-a interesat de ce faci ceea ce faci, de ce ma gonesti de ce nu mai imi dai vorbele si prezenta ta...si m-am indepartat in ploaie ...

A venit timpul sa plec, stiu. Nu am sa pling nu am sa tip si nu am sa urasc nimic din ceea ce a fost. Ci am sa binecuvintez clipele cit am fiintat impreuna si am sa te las sa pleci din locul asta in care te-am primit cu atit de multa bucurie...

Lumina soarelui, filtrata de ramuri si frunze

tu...fosnind parul meu cu miinile tale

eu rugind clipa sa se opreasca in infinit

si toate lacrimile mele oprite inauntru pentru mai tirziu

Auzi tu oare strigatul meu ? Auzi cum te chem sa vii, sa fii, sa fim

..spune-mi tu ce sa fac, caci nu stiu, nu stiu unde sa te caut ...nu stiu ce chemare sa fac catre tine...sa tac, sa spun, sa pling sa strig...

Si ma cuprind cu bratele imaginindu-mi ca esti

a venit toamna

A venit toamna si odata cu ea, un alt anotimp fara de tine. Si- am inchis ochii a uitare si te-am gasit acolo, adinc, acolo unde doar banuiam ca esti. Si m-au durut frunzele care incep sa cada si lipsa fiintarii tale...si am continuat sa tac, sa nu iti spun toate astea si am intrat si mai mult in mine si mi-am regasit lacrimile uitate...

dor de tine

Imi este dor. Sa te vad. Sa te ating. Sa te miros. Sa ma las in miinile tale docila. Sa pling, sa tip sa uit de timpul fara de tine . Mi-e dor si ma doare. Atit de mult incit au murit cuvintele mele si chiar si gindurile mele se opresc inainte de a se fi nascut in mintea mea. Au ramas doar amintirile, impalpabile, dar strinse adinc in celulele mele ce iti stiu esenta, amintiri care asteapta o vorba pt a iesi afara. O singura vorba: vino...

Dar ma tem sa te las sa vezi toate astea..ma tem sa nu ma alungi sa nu fugi ... si trec zilele peste dorul meu nespus si trec clipe si zile si luni peste noi si in loc sa uit de tine, te simt mai mult...e soarta mea de a iubi peste fire si de a fi venit prea devreme sau prea tirziu, de a pleca atunci cind vreau sa ramin si de a tace atunci cind as vrea sa iti daruiesc cuvinte ca si cind as veni cu bratele pline cu flori sa te intimpin...

E soarta mea de a fi departata mereu si binecuvintez fie chiar si departarea care a facut ca in mine sa existe atit de mult, atit de puternic, fiinta ta...

marea fara de tine

M-am ridicat de pe banca si am fotografiat marea. Si am vazut-o altfel . era departata. era o mare singura. o mare fara de tine

cuvinte tacute

Daca ai sti....ai fugi sau ai ramine?

...si pt ca nu stiu ce ai face, tac...si ingrop pt totdeauna cuvintele in mine, acolo unde incepe si unde se termina sufletul meu...

ce ramine

in urma noastra ramin doar pasii....o vreme

Ma redesenez

azi..

azi imi inmormintez in mine gindul...

gindul ca poate, cindva

te voi intelege...

si imi ridic ochii spre cer si printre farime de nori

ma cobor zimbind

un zimbet trist

ce scrijeleste amintirea ta

esti departe, atit de departe si nu simt nimic, unde esti, cum esti

Si strig in tacerea din mine: sint aici....nu ma alunga din tine...sint pasarea ce poate zbura pina-si va fringe aripile, departe...

Stiu ca stii ca te privesc de acolo

Stiu ca stii ca astept anotimpurile sa treaca...cioplindu-ti alt chip

..dar stii tu oare ca ma pot redesena in alte culori?

rasarit de soare la mare

M-am trezit intr-o dimineata si am vazut rasaritul de soare din mare. Si am inteles. Te-am inteles. Si toate lacrimile zilelor fara de tine s-au intors in interiorul meu si toate regretele cuvintelor nespuse au navalit spre tine. Fusesem oarba...nu te privisem suficient...fusesem surda...nu ascultasem cuvintele tale cu adevarat....si ti-am tipat de acolo, din fata rasaritului din mare, al unui nou inceput: iarta-ma...

un nou drum

Ma duc din nou la mare. Si am sa o privesc iar ca si cind m-as privi pe mine..cu tumultul meu si vesnica mea agitatie. Si cu dorinta de liniste ce apare uneori dupa ce privesti marea mai mult timp....am sa te caut in valurile alea ce stiu de tine si am sa pling dar am sa si zimbesc acelor amintiri...si voi spera sa vii pe neasteptate in fiecare zi ...

si am sa te vad venind de departe si voi ramine neclintita, si vintul se va opri odata cu respiratia mea...si bratele mele ce au uitat de tine vor sta pe linga corp, prea grele sa se mai ridice spre tine...si cind te vei apropia atunci de abia ma voi ridica spre tine sa te cuprind pe dupa umeri si sa-mi gasesc odihna la pieptul tau...si voi uita zilele fara de tine si anii multi de cind te-am asteptat sa vii...si voi uita ca nu ai fost atitea nopti in care te-am chemat , fara de vorbe... si voi uita totul, si durerea de a nu fi niciodata al meu si durerea plecarii tale, voi fi doar acolo in fata marii cu tine....sa o privim, pe ea, martora noastra...si voi sti ceea ce nu mi-ai spus, si vei sti si tu, ce nu ti-am spus nicicind...

drumuri

Azi am facut un drum catre tine...si inca de dimineata m-am trezit fericita

...desi stiam ca nu te voi intilni...si cu toate astea sufletul meu era plin de inalt...urma sa fac acel drum, urma sa te intilnesc prin gindurile mele si chiar prezenta mea urma sa lase o "urma"

A fost o zi frumoasa pe care o simt inca in mine...si urma ta impalpabila se asterne peste mine asa cum vine si noaptea, fara de veste...peste un alt vis peste o alta intimplare din viata mea

Iti daruiesc acesti trandafiri plini de stropi de ploaie, trandafiri de munte pe care i-am vazut eu azi...

copacul

Am simtit, azi, copacul din noi. Cel care sta drept intre cer si pamint. Cel care isi indreapta crengile spre cer isi trage seva in egala masura din inalt si din seva de jos. Am simtit cum dincolo de cuvintele frumoase din teorii sau mituri ...noi sintem pur si simplu


Si ca asta e cel mai important lucru: ca stim ca sintem. Asa cum o stie cu siguranta, copacul. Care nu se teme sa se inalte spre cer avind radacinile bine infipte in pamint...

Si te-am simtit cel care esti de departe si am facut dragoste cu tine fara sa vorbim, fara sa spunem nimic inainte si nimic dupa asa cum se intimpla in fiecare zi cu fiecare fir de iarba sau de floare...ca si cind ar fi cel mai firesc lucru din lume: tu, eu, si ei, ceilalti din jur

M-am simtit ca o parte din tot si mingierea ce ti-o aduceam era adierea vintului si soaptele noastre erau fosnetul frunzelor si am avut curajul sa iti spun, pentru prima oara: nu iti fie teama, sint aici, voi fi mereu

Nu e adevarat ca totul e trecator...

2 iulie

marea din noi

Ma duc din nou la mare...si am sa te caut iar pretutindeni, am sa te caut in valuri si am sa te caut asezat pe nisip, am sa te chem si am sa te astept pe inserat si apoi cind va veni o noua zi, fara sa obosesc....

E noaptea de dinaintea plecarii si incerc sa rememorez fie doar si o clipa, ce am simtit in noaptea de dinaintea plecarii de ATUNCI...si nu pot...si simt inclestarea oaselor mele si simt neputinta mintii de a-si aduce aminte...si pling in mine si nu mai am lacrimi sa fie scoase inafara....si nu pot , nu se cuvine , nu trebuie sa stii, cit de mult imi e dor de marea de atunci cind eram amindoi in fata ei...incredula ca e totul aievea...si cita bucurie am strins si cit de mult inalt era in mine...si stiam ca o alta data nu va mai fi...

Nu stii tu cita fericire ai adus tu vietii mele si cit de mult te simt oricit de departe ai fi...nu stii tu caci nu ma lasi sa-ti spun si oricit mi-as dori, nici eu nu pot, caci vreau sa fiu asa cum vrei tu, ascultatoare..vreau sa fiu tarmul la care sa vii mereu sigur ca ma vei gasi acolo, vreau sa ma speli cu apa ta buna, plina de spuma...vreau sa ramin vesnic aceea de atunci, indragostita pentru totdeauna ...

Am sa ma duc sa ii spun marii toate astea miine si am sa te port ca intotdeauna, cu mine

alegere

Cu ani in urma am ales sa fiu ...eu. Am ales sa simt, sa vorbesc, sa rid, sa traiesc cu tot ceea ce ma alcatuieste. Am ales sa ma las in voia marelui val care este iubirea fara sa ma intreb incotro ma duce, fara sa imi doresc sa ajung undeva.

Am ales sa intru in lumea ta atit de diferita de tot ceea ce stiam pina atunci. Si am inotat printre stari si sentimente si emotii si am invatat sa tac si sa spun cuvinte, sa imbratisez si sa ma darui, sa fiu supusa dar si sa ridic privirea atunci cind o cereai...Am acceptat cu mindrie sa iti stau alaturi in modul in care o doreai si am invatat si sa plec atunci cind doreai...fara sa pun intrebari, fara sa ma umilesc, pur si simplu....chiar si atunci cind oasele mele scrisneau de dorul tau si miinile mele se ridicau inutil sa prinda aerul ce cindva statea intre mine si tine...

M-am bucurat de risul tau si de privirea ta patrunzatoare si am plins ore nesfirsite fara ca tu sa stii .... din cauza unui cuvint sau unei priviri....dar apoi venea o noua zi, o noua zi in care urma sa ma intilnesc din nou pe mine si acolo urma sa fii tu...caci tu...tu erai in mine deja de atit de mult timp...si nimic nu te putea alunga de acolo, niciu unul din cuvintele sau gesturile tale...

Caci alegind sa te iubesc m-am regasit pe mine...si asta nu se poate uita...

cirese

La inceput a fost..cireasa. Rosie, rotunda, perfecta. Cu acel simbure ce promitea un nou pom, o noua poveste. Si citeodata, in ea se gasea un vierme...care nu avea ce cauta acolo pt simplul motiv ca era altceva decit carnea acea dulce, zemoasa....

Cind nu gindesti ca acolo ar putea fi un vierme, sau nu-ti pasa...apuci fructul cu mina si il duci linistit spre gura, apoi in savurezi...uneori ai timp chiar sa ii admiri perfectiunea...insa atunci cind te temi ca inauntru ar putea fi si altceva decit un simbure...nu poti. Si te opresti dezgustat.

Apoi au venit aceste cirese...le-am primit cu retinere, dar apoi le-am gustat cite una cite una si nu m-am mai oprit...si gustul lor stia de tine, si bucuria gestului evitat atitia ani se impletea cu bucuria de a le sti ca vin de la tine...si aveam incredere ca nu puteau fi altcumva decit ele, nelocuite...

Ai venit cu minile pline de cirese...si mi le-ai oferit impreuna cu bucuria ta, asa cum numai tu stii sa o faci, cu toata inima....si dincolo de gestul in sine era vindecarea de o teama ce imi chinuia anii veniti de demult din copilarie...

Ciresele stiu sa zimbeasca...a intrat in mine zimbetul lor si acum sta acolo

o noapte cu tine

In noaptea asta ma pregatesc sa vin la tine...in vis

Caci, stiu, nu va fi niciodata posibila altfel decit in vis, o noapte cu tine...

si privesc noaptea asta in care ploaia a racorit putin lumea si ma intreb pe ce cai sa vin spre tine...pe calea gindului sau pe calea sufletului meu?

Nu stiu cum sa vin...

...tu nici macar nu stii ...cit de cuminte as fi si cit de mult mi-ar placea sa-ti veghez somnul...atit...si te-as atinge cit sa ma asigur ca esti aievea si nu doar o voce rostita sau scrisa...

marea din mine

Imi e atit de dor de tine incit simt marea aia turbata in venele mele, batind ritmic in timple...simt rasuflarea ta si simt urma miinilor tale pe pielea mea ...si ramin muta, nechemindu-te, tipindu-ti numele inauntrul meu ca pe o mantra, prea speriata pt a-ti spune ceva, prea departata pt a putea implora o privire...si astept astept pe tarmul tau semn de la tine...si sarea din apa din mine se usuca peste o alta zi pe care o egalez cu nimic....

puiul tau de caprioara

Iti aduc puiul de caprioara din copilaria ta...si odata cu el, tot ce a fost bun si frumos...iti aduc si amintirea cozilor copilariei mele si sperantele de-atunci si toata bucuria de a crede ca toate povestile sint bune si ca zinele exista ...primeste-ma azi aceasta care sint, aceeasi fetita care crede in basme si care ride printre lacrimi...care se teme ca va fi alungata daca te priveste prea mult sau daca intinde mina prea devreme...ea, nu eu, te roaga s-o ierti pt nerabdarile ei, pt tot ce inseamna cuvinte spuse prea mult sau prea tare...

si..las-o sa spuna uneori ca te iubeste din copilaria ei asa cum stie ea...adica cu tot ce are

tacerea din vis

Mi-ai spus ca nu crezi in vise...si m-am prefacut ca te cred, ca de multe alte ori...si am tacut atunci si voi tace si acum, doar vorbele mele vor fi aicea scrise daca mi le vei cere cindva, martore ale gindurilor mele materializate...si ultimul meu vis atit de real, din noaptea trecuta...nu ti-l voi spune decit aici ..mi-ai spus..."stii, chiar de nu ti-o spun, eu te iubesc...si-as vrea sa petrec mai mult timp cu tine..."

am tacut in visul meu...voi tace si ascum, tinind in mine bucuria de a ma stii iubita...desi as vrea sa tip sa stie tot universul meu....am sa tac, caci asa vrei tu...

...sint muta acum si simt cum mor usor usor...sau poate asa si trebuie?

dor

Mi-e dor de tine...mi-e dor si doare...ma doare carnea mea si ma doare nefiintarea ta si tac tac si nu iti spun nimic din toate astea...si cuvintele se intorc inauntru si sapa adinc fiecare clipa departe de tine...de-ai fi acum, de-ai fi...nu as putea probabil rosti niciun cuvint...si tacerea mea ar lovi dincolo de nori departe

am uitat cum esti...am uitat cum e imbratisarea si sarutul tau..mirosul tau...si oricit te-as cauta, nu esti...pleaca primavara asta lasind loc verii si imi tip neputinta..cine sint eu? cine vei sa fiu? cit de mult te pot iubi? cit imi dai voie?

marea

Marea..cea care aduce mereu la tarm scoici si alge si lucruri din adincuri...de ce m-a fascinat mereu marea, nu stiu...poate pt ca e mereu alta, poate pt ca imi aminteste ca totul e in miscare, ca viata este ceva ce nu se poate opri...

Apoi marea este cea care ne-a apropiat ani in urma...cea la care ma duc atunci cind dorul de tine ma sapa adinc, mai rau decit valurile ei, cea care imi stie secretele si cea care imi spala lacrimile

as vrea atit de mult sa o mai privim impreuna..as vrea sa putem alerga in intimpinarea ei nestingheriti, redevenind cei de atunci...as vrea sa am curajul, in fata ei, sa spun ce nu am spus niciodata, ceea ce am ascuns adinc in mine in tot acest timp...

as vrea sa iti spun ce mult e in mine iubirea asta care nu mai are voie sa aibe cuvinte...

asa ca imi pastrez cuvintele in mine pentru atunci cind imi vei da voie sa le rostesc...si poate va fi ea iar martora noastra...

scrisa intr-o zi cind am vazut marea pentru citeva minute...2 mai 2010

mi-ai luat cuvintele

...mi-ai luat cuvintele...mi le-ai oprit...iar eu ...eu am tacut, cum mi-ai cerut

liliac

Iti scriam azi si simteam parfumul florilor mele preferate...si apoi te-am vazut, au fost citeva secunde doar si totusi au fost suficiente pentru ca sa simt adinc in mine, prezenta ta...tu...liliacul...noaptea...

cindva, demult, m-ai intrebat daca as avea curaj sa ies din casa noaptea si sa mergem in padurea ta de liliac...am spus DA si nu era doar o figura de stil, as fi iesit atunci asa cum as iesi si-acum, in noaptea rece de primavara cu liliac inflorit

te-am simti in noaptea asta. cum nu am mai simtit demult

as vrea sa-ti spun

As vrea sa iti spun cindva cum..stiu sa te iubesc

....cum zimbesc amintirii tale, dimineata

...cum tresar cind suna telefonul care imi spune ca esti tu

...cum pling alteori intrebindu-ma in mod obsesiv, de ce, de ce, ce am gresit?

...cum ma linistesc singura amintindu-mi vorbele tale...

...cum ma ascund, speriata de spectrul miniiei tale

...cum fug departe de ceea ce simt, poruncind inimii sa uite...

...cum, generoasa, ma iert pt cuvintele dure ce ti le-am adresat

...cum ma framint noptile , chinuindu-mi sa imi amintesc cum esti, cum ai pielea ori mirosul

...cum, carnea chinuita de amintirea ta, tipa, tipa ...

...cum privesc imaginile tale si cum simt privirea ta de dincolo...

...cum nu ma uit in oglinda, suparata ca nu vad oglindirea ta in ochii mei

...cum plec fara sa stiu unde, ratacind, ca si cind nu mi-as gasi rostul, rostul meu pierdut

...cum imi impun sa tac, ca sa nu stii ce tumult e in mine toata

...cum ma prefac nepasatoare

...cum as vrea sa ma dizolv in tine atunci cind sintem, in sfirsit

...cum ma intregesti de fiecare data cind apari si cum cinta sufletul meu bucuros, ca esti

As vrea sa iti pot spune toate astea cindva si multe altele, unele tacind, unele cu vorbe altfele cu miinile ori cu buzele ...

scrisoare de dragoste

Nu am gasit curajul niciodata sa iti spun ceea ce sufletul meu iti spune demult, dinauntrul fiintei mele...acele cuvinte care insiruite gasesc un ecou atit de adinc in mine...dragostea mea...

Iti voi spune azi, intiia data, inaintea unei noi plecari...dragostea mea...

Si simt bucuria cuvintului rostit in sfirsit...si te privesc de aici si nu ma tem de privirea ta, de cuvintele tale, nu ma tem sa spun ceea ce este atit de mult, atit de adinc in mine

Te iubesc si iubirea asta ...este...este parte din ceea ce am devenit...

Te-am cautat prea mult si prea de departe ca sa ma mai tem...nu ma mai tem de nimic...de timp de loc de oameni ...

Si plecarea de miine catre marea din mine nu mai imi aduce doar lacrimile amintirii...imi aduce si bucuria de a ti-o aduce cindva in fiinta mea...ca pe un dar

Ramii cu bine ...

eu
http://www.youtube.com/watch?v=0907_J_xRSU&feature=channel

aripile noastre

M-ai cuprins cu bratele si totul a inceput sa capete alt contur...chipul tau, mirosul tau, gustul tau...si chiar si camera a capatat o alta dimensiune, si sunetele s-au asezat altfel

Iar cuvintele ...cuvintele s-au oprit la marginea trupurilor noastre, izgonite

Iar eu iti inginam innebunita acelasi cintec fara cuvinte de la-nceputul lumii: ia-ma si topeste-ma in tine, ia-ma si du-ma oriunde si fa-ma sa uit de zilele fara de tine...

Si corpul meu a luat forma ta si te-a primit in el si-a izbucnit in mii de lumini sufletul meu...

apoi

M-ai pus pe umarul tau...si a venit linistea si mina mea a inceput sa te caute, incet, timid...trasind fire invizibile pe pieptul tau..si te-am sarutam usor, ca o fetita ce descopera mirata trupul barbatului de linga ea...si ti-am luat mina si am dansat in jurul ei cu palma mea...

Si nu cred sa fi fost mai intim inauntrul tau vreodata decit am fost in acele clipe cind mina mea o recunostea pe-a ta...

nu au fost doua miini miinile noastre de atunci...au fost doua aripi

bratele tale care cuprindeau asemeni unor aripi mari si puternice

palmele mele deschise catre zborul din tine

dansul miniilor noastre unul catre celalalt

azi

imbratisarea ta, azi

mirosul pielii tale

soaptele tale

...gustul tau

tu

mina ta

Dintre toate, se contureaza obsesiv o imagine:

...mina ta impletita cu a mea

eu

27 februarue

Aduc in mintea mea, de demult o amintire...si se profileaza pe pinza sufletului meu acea zi de 27 februarie de demult...din urma cu 33 de ani...o prima moarte, a puiului meu de gaina. Si ma doare ca nu am avut puterea sa il privesc fara viata, eram copila si moartea era hida si nu voiam sa mi-l amintesc asa...a fost cea mai mare durere, aceea de atunci, cind am simtit ca cineva la care tii se duce...si nedreptatea si zbuciumul..de ce..de ce nu l-am tinut alaturi, de ce l-am lasat singur, el care era atit de temator? pastrez si acum, undeva doua pene...si tristetea zilei acesteia de azi, dublata de o alta moarte, doi ani mai tirziu...o pisica neagra, frumoasa...aceeasi zi fatidica...

Si au trecut ani multi apoi ..dupa 30 de ani de la moartea puiului meu m-ai chemat tu, aducindu-mi inapoi ceea ce credeam ca fusese sfirsitul nostru. A fost atunci cind , dupa multe luni, credeam ca nu te voi mai vedea vreodata. Era pe 27 februarie 2007 ...acum 3 ani...si veneam spre tine cu senzatia cuiva care vede un om mort, inviat. Si nu iti pot descrie mirarea si uimirea de atunci..ca erai aievea...

si asa s-a inchis cercul...mi-ai adus ziua acea plina de tristete inapoi, fara sa stii ce insemna pt mine...si am inviat...s-a colorat totul...

Si acum ma uit cu ochii mei de departe si iti vad tristetea si stiu ca iti e greu caci iar vine moartea care vine sa tipa dreptul sau....si as vrea sa iti spun o vorba, una singura, o vorba care sa iti aduca liniste..caci stiu ca nu ai...si iti spun doar ca sint alaturi de tine asa cum ai nevoie, nu altfel..si stiu ca e greu..

oglindire

Ma oglindesc asemenea acestui copac in apa si vad acolo crengi si flori si fructe...si nu stiu cum sint cu adevarat, stiu doar cind ma privesc in oglinda din fata mea. Fara oglinda nu pot decit banui cum arat ....cum fiintez...

Am nevoie de tine

Ca sa ma pot privi

ca sa iti daruiesc imaginea mea rasfrinta....intreaga

sa cresc din apa ta...sa pot sa rodesc...si sa astept sa plece iarna sa infloresc din nou

si sa-ti soptesc la nesfirsit..ca te iubesc...

...Nu, nu exista ochelari intre mine si tine...sintem doar noi, atit. Si nu este iubirea cea care deformeaza realitatea, din contra, ea este cea care o creeaza....

Nu, nu ma sperie nimic din ceea ce se afla dincolo de tine...dincolo de mine, nimic nu ma sperie si nici nu ma alunga. Voi fi acolo sa treaca anotimpuri peste mine si flori sa cada in apa ta iar tu sa le porti departe spunind povestea unui pom indragostit ...

o lacrima singura

singuratea unei lacrimi e uneori mai grea decit un plins greu...dureros...caci o singura lacrima cind cade are in ea tristetea unei lumi intregi...m-ai alungat azi si niciodata nu am simtit atit de acuta singuratatea cum am simtit-o azi...nu aveai nevoie de mine, nu aveai nevoie de prezenta mea de cuvintele mele...si m-am trezit acum cum o lacrima, una singura, cade pe obraz...si m-a durut rau, m-a durut ca si cum o intreaga lume ar fi fost rasfrinta in ea...

Nu ai nevoie de mine, de ajutorul meu, de fiinta mea...nu ma mai chemi nu ma mai cauti..si nu stiu unde sa fiu ca sa ai nevoie de mine...tristetea ta e straina mie...si as vrea sa ma ascund ca un animal care e ranit si il doare...care asteapta sa treaca timpul ca sa il doara mai putin...unde esti si unde sint in ce departari?

..lasa-ma sa fiu linga tine oricum, lasa-ma sa iti spun ca esti mai mult decit o spui acum, decit vrei sa ma faci sa inteleg...nu lasa lacrima mea aia singura sa sape pe obrazul meu durerea lumii intregi...nu vezi, chiar nu vezi, cit de mult te iubesc pentru ceea ce esti pentru ceea ce poti?

sa-ti spun...

Daca ar fi sa alerg dincolo de linia orizontului acolo unde cerul se intilneste cu pamintul , ca sa te gasesc, as veni, uitind de mine si de tot ce am fost pina sa te intilnesc...

Daca ar fi sa tip bucuria mea, as umple zarile de cintecul care a intrat in mine decind te-am simtit ca facind parte din mine...

Daca ar fi sa aleg un cuvint, un singur cuvint, care sa fie ultimul, acela ar fi ...tu..

Cum as putea sa iti daruiesc altcumva iubirea mea decit prin cuvinte, aceste cuvinte care ne-au apropiat de atitea ori...

Si totusi

As vrea sa iti spun toate astea prin miinile mele...as vrea sa te mingii sa uiti de tot ce a fost rau in viata ta, as vrea sa uiti orice te-a durut, fiecare lacrima sau tipat

As vrea sa inchizi ochii si sa te lasi sa-ti spun intreaga mea bucurie de a te fi gasit...

dorinta

Imi doresc atit de mult...atit de mult sa te aud spunindu-mi: mi-e dor de tine...

drumuri

Facem drumuri spre ceilalti...crezind ca am putea auzi altceva sau vedea altceva decit ceea ce este in noi...insa odata ajunsi la destinatie, vedem, mirati, ca nu putem vedea decit ceea ce ochiul nostru poate recunoaste deja si auzi decit ceea ce sintem obisnuitit sa auzim...

Unde ma duc miine? intr-o noua calatorie...la capatul careia te voi gasi...si te voi privi iar si te voi asculta iar miinile mele vor recunoaste trasee uitate...trasind dire invizibile pe pielea ta...

Apoi vom pleca iar pe drumurile noastre, aceleasi..si frintura de adevar atinsa va disparea printre celelalte...

Mi-ai spus azi ca m-ai luat din lumea mea si mi-ai aratat altceva...vezi, eu cred ca nu putem merge in alte lumi decit daca vrem asta...caci fiecare iesire din noi e tot o intoarcere inauntrul nostru...si fiecare cautare , desi exista deja, trebuie inceputa, nu se poate altfel...

As vrea, ce mult as vrea, sa stii cu adevarat ca nu ma doare. Ca nu vreau mai mult ca nu vreau sa spargi lumile cunoscute...chiar daca uneori ma zbat si singerez ca o pasare ce a zburat prea mult si prea departe, eu stiu ...stiu cind sa ma opresc. Nu te teme pentru mine. Si nu te teme nici ca voi zbura vreodata prea departe de tine...voi fi mereu in lumea pe care ai pregatit-o pentru mine

mi-e dor

...de imbratisare

...de sarut

de contopire...

de tipat