cadoul meu la sfirsit de an

http://jurnaluliubiriimele.wordpress.com/

casa dintre zapezi

In casa visurilor mele te pot astepta oricit...chiar si in aceasta iarna, chiar si intr-un alt timp....te-astept cu focul in soba sa spargem nuci si sa ridem ca doi copii cind aruncam cojile in foc...te-astept, calda, sa iti alung frigul ce te-a cuprins in drumul acesta spre mine....te-astept sa te imbratisez si sa ma las dusa de tine pe brate, sa ma rupi de tot ce inseamna departare, asteptare, durere, dor...

Tu...iti soptesc numele si ma cuprind cu bratele ce nu mai stiu de tine...mi-e dor de ceva ce nu poate fi niciodata, mi-e dor sa ascult cum cade zapada afara si noi sa fim in casa, pe inserat...vreau sa te fac sa iubesti iarna si fiecare anotimp ce este cind esti cu mine...vreau sa te string in carnea mea si sa ramina un semn de-al tau acolo, vreau....sa imi spui ca ma iubesti ca atunci in iarna aceea cind nu am venit cu tine desi totul in mine tipa de dorul tau...vreau sa alung din mine imaginea nefiintarii noastre si vreau sa fie doar ultimele tale cuvinte din acel an: te iubesc...

Acest Craciun

Craciunul de anul asta sa iti aduca linistea si impacarea de care ai nevoie, dragul meu...si daca nu-ti pot fi alaturi pentru a-ti ura tot binele din lume, sint cu gindurile linga tine cu tot ce alcatuieste fiinta mea, aceea ce nu poate fi atinsa...te mingii de departe pe fata, prelung, asa cum imi place, si te recunosc cel stiut...si ma las cu capul pe pieptul tau si visez la un Craciun din trecut unde toate astea ar fi putut fi adevarate...si pentru toate datile cind vor mai veni sarbatori ca acestea si nu voi fi linga tine, si pentru toate clipele cind poate vei dori sa fiu si nu voi fi, iti spun acum, voi fi cu orice altceva nu poate fi vazut, atins, mirosit, gustat...voi fi cu ceea ce e dincolo de vaz sau de miinile tale sau de ale mele, voi fi cu intraga mea fiinta care iti simte dorul cu fiecare clipa...

primul tau trandafir rosu

Nu am putut adormi azi noapte ...imi apareau tot felul de imagini, neliniare in timp, ale intilnirilor noastre...si din toate s-a conturat acel prim trandafir rosu de la tine. Pe care mi l-ai dat neasteptat..si pe care l-am aruncat departe citeva luni mai tirziu, in incercarea de...a te uita...

Si-am plins acum dupa 3 ani....de dorul lui. Ca si acum, si-n acea noapte nu am putut dormi gindind la ce ar fi putut insemna el, ce ai vrut tu sa spui prin gestul tau atit de nebunesc...

si mi-am amintit cum ti-am spus a doua zi ce cred eu despre toate astea si cum ai ris tu si cum am ramas fara sa stiu ce sa cred...si cum au trecut anii peste noi si s-au adaugat alte flori peste trandafirul tau si s-au spus atitea cuvinte si au fost atitea alte gesturi si cu toate astea, acel trandafir uitat isi vrea si el povestea lui, acum.

ce putea spune altceva un trandafir rosu? ce era atit de greu de inteles? de ce am fugit de acel adevar? cind inima mea iti stia bataia demult...

tu. ..tu m-ai iubit de pe atunci...si eu...eu am fost prea tematoare, prea speriata, ca sa cred ca e posibil asa ceva...si tot ceea ce sperasem si se intimpla era prea mult pentru mine...

Ca si atunci, nici acum nu stiu sa deslusesc toate semnele tale. Ca si atunci , ma privesc in oglinda si-mi spun: nu are cum sa fie adevarat, eu nu merit sa fiu iubita. Si desi toate gesturile tale o arata si o simt , adinc in mine, ma tem inca...sa nu dezamagesc. sa nu ranesc, sa nu fiu altcumva decit ai vrea sa fiu. Si nu iti spun...ca sint clipe cind darurile tale ma fac sa TAC...ca nu imi vine sa cred ca e real ce mi se intimpla...ca si-acum cind scriu si iti privesc inelul ce sta nedespartit pe mina mea, nici acum nu-mi pare real ca mi l-ai dat, asa cum nici atunci nu imi venea sa cred ca mi-ai oferit un trandafir rosu...

...l-am facut sa zboare, tradafirul tau...l-am aruncat pe fereastra si a fost primul si ultimul lui zbor...poate a trebuit sa fac asta pentru a te putea regasi apoi...ii cer iertare ...si iti cer iertare si tie ...si iti primesc inapoi amintirea trandafirului tau in inima mea, de data asta pentru totdeauna. Si...dupa atita timp, iti spun:

Iti multumesc ca ma iubesti

trandafirul uitat

am uitat sa iti dau trandafirul ce ti l-am cules in miez de iarna...un trandafir mic, rosu, parfumat...a facut acel drum cu mine si acum l-am adus ofilit acasa, martorul intilnirii noastre...si m-am trezit plingind de mila lui, de mila mea

De ce nu am curajul sa iti vorbesc? sa iti spun ce mult drum am facut catre tine? Stii prea putin, stii doar de dorul meu, stii doar de foamea si setea de tine, nu stii cine sint, nu stii de ce am facut acest drum spre tine, spre mine...

M-ai intrebat azi care sint minciunile mele...si am spus ca cea mai mare minciuna e sa nu iti spun cit de mult te iubesc...si am sintetizat astfel pe toate celelalte....

nothing but you

http://www.youtube.com/watch?v=RVGR8tdj-z0&feature=fvw

iedera

De mi-ai putea vedea gindurile, ele ar fi asemenea firelor de par ravasite de mina ta, pe perna...

M-am infasurat in parul copilariei mele, par lung si des, si m-am ascuns ...am respirat adinc aroma lui ce stie de tine, de miinile tale...si-am ramas suspendata asa in spatiul dintre copilarie si virsta de-acum si-am asteptat sa vii

Sint clipe uneori cind te regasesti intact, acelasi de odinioara...sint clipe cind te vezi cu ochii de-atunci...fetita visatoare asteptindu-l pe-Acela...si zimbesti amintirii si sufletul tresalta, mirat

Ia-mi parul si-nfasoara-l in juru-ti... fa-ma o iedera in jurul trunchiului tau puternic si lasa-ma sa ma mulez pe tine, mereu...si-ti voi fi umbra si racoare si te voi colora toamna in sute de culori....

http://www.youtube.com/watch?v=Xy2DaMn-DTw

reflux

S-au retras apele tale de pe tarmul meu...involburate, inspumate...si-au luat cu ele nisipul si scoicile si tot ce-au strins in timpul in care n-ai fost...si am ramas pe tarmul meu privindu-te cum pleci si-am intors capul...

M-ai iubit azi, dragul meu...mi-ai umplut fiinta cu apa ta vie....si am primit in mine trupul tau si m-am deschis cu mirare, caci fiecare imbratisare de-a ta ma mira...chiar esti? sau esti doar plasmuirea mea?

Am simtit ca zbor, azi . Am intins bratele si ele au devenit aripi si gitul s-a lungit si a pornit in sus despicind aerul, vibrind...si geamatul meu a spart cerul si mii de bucati de culori au cazut peset mine arzindu-mi retina...si am simtit, am simtit zvicnirea carnii mele pe carnea ta si fiorii placerii au trecut din nou in mine si iar am crescut am crescut si m-am inaltat...te simteam cu fiecare fibra si nimic, absolut nimic nu conta in secunda devenita eternitate deja, decit faptul ca eram acolo, uniti

tu...marea mea draga...iubirea mea dintii, si-acum, cea de pe urma...ma darui tie asa cum se daruie tarmul, marii.....si te petrec asemenea ei, cind pleci...iubeste-ma asa cum stie marea sa iubeasca, puternic, adinc, total...si te voi astepta mereu, oricind...

aripa dorintei

aripa dorintei tipa din nou in inima mea...se-ntoarce in mine si rupe totul in cale...si te cheama, te cheama, te cheama fara vorbe fara sunete...si tu o auzi si inchizi ochii...

dragostea mea, nu ti-am spus niciodata asa, nu am gasit niciodata acele sunete care insiruite sa poate fi rostite in aceste cuvinte, cum sa vin la tine, pe ce carari umblate sau nu, pe unde sa vin? si ce gesturi sa faca mina mea pe pielea ta, ce lacrima sa sfarm de pleoapa? lacrima dintii sau lacrima cea de pe urma?

mi-e dor de vorbele tale...mi-e dor de miinile tale intinse spre mine, de palmele care imi tintuiesc palmele mele...mi-e dor de tipatul tau si de imbratisarea strinsa ce urmeaza...cind trupul tau il tintuieste pe-al meu...mi-e dor de seva ta prelinsa pe mine ...

despre iubire

cind cazi...

cind cazi ai vrea ca sunetele sa amuteasca odata cu tine...si-odata cu ele, intreaga lume...ai vrea sa poti plinge sa poti uita...ai vrea sa tipi din tine tot raul strins...si nu poti...si-astepti, astepti sa treaca clipa si sa te poti ridica si porni mai departe...

dar e greu

uneori e atit de greu incit te miri cum de mai trece o noua zi peste tine, identica cu cea de dinainte...si simti durerea in carne, o simti ca pe o fiinta si nu mai sti, unde esti tu si unde este ea...

nu mai vreau sa ma doara, dragul meu...nu mai vreau...am strins prea multa durere, stiu, e mult ce-ti cer, si totusi, opreste-te putin...asteapta sa ma ridic, nu ma lovi acum. Am sa te las s-o faci, dar ACUM... nu pot. Stii tu, cel care imi priveste gindurile de dincolo de fruntea mea, cit de mult am obosit? sa ma lupt cu mine, sa ma slefuiesc, sa plec, sa vin, sa ...fiu? Mi-e dor de liniste...mi-e greu si ma doare...sint doar o biata pasare ranita ce n-a stiut sa zboare...ia-ma de unde am cazut, ia-ma in miinile tale bune si alinta-ma, mi-e-atit de frig ...

castanii...

intotdeauna mi-au placut castanii infloriti, toamna...

plinsul

...sa simti lacrimile cum cad ca si cind ar fi niste fiinte ce se arunca in neant...sa le privesti cum se duc din tine undeva unde vor pieri pentru totdeauna...sa le lasi sa plece ca si cind ar fi copiii tai ce au crescut mari si au propriul lor drum.

e-atit de trist sa vezi un om care nu plinge cind reuseste sa plinga! un om care plinge usor isi iubeste cumva lacrimile...se simte eliberat cind se rostogolesc pe obraji in jos...un om care isi simte lacrimile curgind prin vene insa...le priveste mirat atunci cind le vede...ca si cind nu ar fi ale lui

am plins de putine ori, eu. am plins mai mult de bucurie decit de durere...am plins durerea in interiorul meu, ca un barbat...fara ca nimeni, nici macar peretii casei sa ma vada...

pling toamna si frunzele ce cad spre pamint azi
pling clipa care trece
pling ca esti departe si mi-e dor
......sa te string in brate si sa reusesc sa-ti spun: nu mai pleca, te-am cautat prea mult, ramii
sterge-mi lacrimile putine care curg astazi si spune-mi ca va trece

sfirsit

Am intors o fila din viata mea...am pus cartea deoparte si m-am intrebat: de ce asa? de ce nu se putea sfirsi frumos? Si nu am gasit raspuns...asa a fost sa fie...mi-am aplecat pumnii spre pamint si i-am cerut sa ma asculte...si-am auzit...nu plinge, mi-a spus...e cerul deasupra ta...nu este totul suferinta, treci dincolo de ea...si-am ascultat...si m-am uitat in sus si am vazut..era tot acolo cerul si lumea imprejurul meu...si tot acel zbucium s-a oprit si a venit linistea...ma acceptam asa cum eram atunci si acolo si am lasat sa infloreasca sufletul meu...

am vrut prea mult sa fiu a altora si prea putin a mea....de-atitea ori, de mult prea multe ori...nu mai vreau, acum. Vreau sa fiu cu mine si sa spun...e gata...atit a fost...nu are sens nu are rost...atita doar a fost

nu ma opri din drum dragul meu, lasa-ma sa merg inainte...sint tot aceeasi stiuta, sint eu pe care ai chemat-o, stiu acum mai bine ca oricind, si nimic nici o suferinta nu poate fi prea mare caci de cind te-am auzit am STIUT ca nu voi mai putea fi ca inainte..si am ramas aici ca mi-ai cerut...mai mult nu pot...

nu ma opri, te rog

umilinta

De unde eram sa stiu eu, cea care se hranise din vise si carti, ca umilinta e suprema daruire, si nu ceva de care sa imi fie rusine? Cine mi-a spus vreodata ca a fi Femeie insemna sa stii sa astepti, mai mult decit sa chemi? si sa te darui atunci si doar atunci cind ti se cere?

....si ai venit tu. Si m-ai privit si mi-ai cerut sa te slujesc si-am ascultat, mirata. Si-am inteles.

Fiinta mea se inclina in fata unei forte mai puternice: forta ta. Iar sa nu ma supun ei ar insemna sa nu recunosc ceea ce ma face sa exist cu adevarat.

dupa o intilnire...

am ramas privind in urma ta cum zboara pasarile...si lacrimile nu mi-au curs pe obraji, iar vintul nu mi-a rasfirat gindurile atit de mult incit sa imi doresc sa mi le alunge ...tineam in palme trandafirul tau, prea mic pentru a inflori inca, trandafir pe care il incalzeam deja in inima mea ...caci era darul tau

si

ti-am vorbit iar. ti-am spus cuvinte multe, acele cuvinte pe care nu le gasesc niciodata atunci cind fiintam, prea grabiti sa recuperam timpul dintre noi...ti-am spus: stii tu de cind te caut? stii tu cit drum am facut spre tine, acelasi drum pe care il fac cind ma chemi sa vin ...

pentru ca te-am chemat prea de demult si prea de departe si tu ai stiut asta...si stiu, stiu de ce imi spui acele cuvinte ce sapa in carne si-n suflet ....si iti multumesc pentru ce imi dai, suferinta ori bucurie. Orice. E tare greu ce faci ... sa fii cel rau sa fii cel care loveste sa fii orice e nevoie sa fii. Paradoxal, o faci pentru ca ma iubesti

stiu asta

am simtit asta ieri si nimeni si nimic vreodata nu ma convinge ca nu e asa

iubitul meu, cel caruia nu am curajul niciodata sa ii spun astfel, caci nu se cade, eu trebuie sa fiu doar o gara in care sa poposesti uneori...dragul meu ....stii tu oare, macar putin, cit drum am facut eu? cit te-au asteptat bratele mele? stii tu oare ca atunci cind tip in bratele tale dincolo de placerea aceea care imi biciuie carnea prea dornica de tine, e inceputul si sfirsitul lumii? stii tu ca apa ta vie pe care mi-o dai sa o beau e tot ce am asteptat, singura mea hrana si singura mea bautura? stii tu ca as merge oricit in zdrentele tineretii mele ce sta sa apuna doar pentru a fi chemata de tine? Stii tu ca ma arunci si ma dezmembrezi si ma alcatuiesti la loc si ca minutul devine ora iar ora luna? O Doamne, da-mi doar putere sa rezist sa-ti fiu alaturi...e tot ce mai pot sa cer, acum...

stii dar nu vrei sa spui

stii dar te temi

si atunci spui vorbe care dor si care ar trebui sa ma indeparteze, insa tu trebuie doar sa spui simplu "pleaca"

si voi pleca...

...voi pleca inapoi acolo de unde am venit si am sa ma asez iar la malul marii sa te astept o alta eternitate

si cind ai sa vii

am sa iti intind trandafirul tau rosu si am sa iti zimbesc

si va fi suficient

vei sti

asteptare

Privesc la soarele ce apune si nu stiu unde incepe si unde se termina melancolia mea...de ce nu reusesc sa ma bucur ca te voi vedea? De ce ma tem pina in ultimul moment, de ce imi vine sa spun clipei...mai stai...nu pleca inca...ma tem de ziua de miine...mi-e prea mult dor, ma doare prea mult carnea si sufletul imi e mult prea ravasit...

...ce voi face mai intii cind te vor vedea ochii mei?unde vor poposi miinile tale in incercarea de a-si reaminti? simturile imi spun ca te-am uitat....si totusi stiu sigur ca atunci cind va fi totul imi va parea firesc si toate temerile mele vor disparea...

...si clipele alearga spre tine, galop de cai naravasi ce vor sa ajunga acasa....si ochii mi se inchid si miinile cad obosite pe linga corp...unde sint gindurile tale ACUM? unde e amintirea ta de miine...e deja sapata in trupul meu, obosit, prea obosit de mingiierile tale...

ia-ma iubitule si sfarima-ma in mii de bucati, arunca-ma dincolo de lumea astea undeva unde nu exista trecut si nici viitor, du-ma undeva unde nu existam decit in ACUM...iarta-mi lacrimile prea dese, prea amare si tipatul din noptile de nesomn cind te chemam sa vii...si primeste iubirea mea imposibila si fa ce vrei cu ea..pastreaz-o sau arunc-o...e tot ce am, e tot ce ma reprezinta...

dor...

amintiri

imi amintesc de florile ce mi le-ai dat cindva...atit de pline de viata, flori ce stiau atit de mult de tine...au tinut zile in sir, apoi s-au dus, incet, discret....pentru ca planta sa infloreasca apoi iar si iar de multe ori....le astept si acum .... sa imi bucure inima si ochii ...

...nu cred sa iti fi simtit lipsa mai acut decit in aceste luni in care nu te-am vazut...nu cred sa fi fost dorul meu mai tare ca acum cind simt departarea si timpul dintre noi...am uitat cum esti, cum mirosi, am uitat miinile tale pe trupul meu, dar am uitat mai ales respiratia ta atit de aproape de a mea, atit de mult, incit ma intrebam uneori unde incepe a mea , unde se termina a ta...si imi revine imaginea ta obsesiv in minte...cum m-ai tinut strins in brate dupa acea imbratisare..si cum iti auzeam inima batind si respiratia si totul se suspendase, si nu puteam, nu imi venea sa cred ca e real...

nu pot...nu pot sa spun cit de mult imi lipsesti, sper doar sa treci pe "aici" si sa vezi, singurul loc unde am curaj sa spun ce simt, unde ma ascund dar ma si dezvalui in acelasi timp...ma tem de propriile cuvinte, ma tem ca nu se cuvine sa imi fie dor de tine...si atunci tac...iar cind ma intrebi daca imi lipsesti, evit sa spun ce simt cu adevarat...nu stiu, nu stiu sa ma port si apoi imi pare rau...unde incepe si unde se termina sinceritatea?

tu...tu esti indiferent cit de aproape sau de departe esti...si ma apuca uneori disperarea, ca toti cei care te inconjoara toti te pot auzi si vedea, atinge si vorbi...mi-e ciuda pe vecini, pe copii, pe ciinii si pisica ta, mi-e ciuda ca toti au o parte din tine...iar eu nu mai stiu ce am...am amintirile, am speranta, am departarea..si as vrea sa am curajul sa fiu banala sa tip si sa pling sa iti spun MI- E DOR..cheama-ma...oricind, oriunde...

dar tac

....tac si imbratisez in mine amintirea ta si inchid ochii peste o noua zi care a trecut fara tine

pleaca cocorii...

iubindu-te

Iubindu-te, fiinta mea se spulbera in mii de cioburi
in care ma privesc, multiplicata

iubindu-te, am devinit una cu spatiul din jurul meu

iar clipa ramine suspendata

...sint in mii de forme si sint una in acelasi timp


caci

miinile tale ma recompun la loc, aceeasi si totusi alta

Iubindu-te, am invatat sa ma iubesc
sa imi iubesc chipul
si corpul
corpul pe care tu l-ai modelat dupa dorinta

iubind am invatat sa imi iubesc lacrimile cind tu nu esti si cind
urla neputinta nefiintarii noastre

iubindu-te, am invatat sa ma nasc din nou
in ultima mea viata
aceasta viata in care am ales sa te-ntilnesc

iubindu-te
am invatat sa fiu

barbatul din tine

Vad,uneori, barbatul din tine...caci de cele mai multe ori eu te percep ca pe o stare. As numi-o, simplu, "starea de tine".

Mi-e greu sa definesc ce-nseamna asta... este un mod de a te percepe altcumva decit prin simturile obisnuite...e bucuria de a-mi aminti cu fiecare fibra ca existi...respirind, curgind prin mine. Nu e doar vaz, nu e doar mingiiere...e o "stiinta" ce o dezvolt in timp...

Barbatul din tine trezeste in mine dorinta adinca de a ma asterne-nainte-ti cu tot ce am...si NIMIC nu ma-mplineste mai mult decit sa FIU, sa STIU ca sint.

Nu e doar trupul tau ce-si cere dreptul de stapin ...nu e doar aripa dorintei...

Sa fiu a ta...dincolo de carne dincolo de suflet si de minte...sa fiu inceputul si sfirsitul imbratisarii incepute demult, cind inca nu-ti stiam chipul si nici cuvintele...sa ma zdrobesti si sa ma recompui la loc...sa ma pulverizez si sa m-alcatuiesti dupa dorinta, altfel, asa cum iti doresti in acea clipa...e cea mai mare voluptate a mea...

....sa fiu...sa stiu ca sint cu fiecare clipa care trece...iar tu, tu care-mi stii dorul de fiintare aici si-acum, tu esti apa vie pe care o caut in desert ...

.....sa te astept oricit, sa STIU ca vei veni...si -n aceasta asteptare s-ascult cintecul meu, singurul meu cintec ce-l stiu cinta...sa-ngin acelasi cintec vechi dintotdeauna, cintecul femeii ce asteapta...

Sa fiu femeia ta inseamna sa accept sa DEVIN. Iar devenirea mea, atunci cind fiecare nerv de-al meu, intins la maxim in dorinta de a te-ntelege, e cel mai mare dar ce mi l-a putut face viata

Ma slefuiesc cu fiecare supunere si fiecare lacrima e inceputul unei noi cunoasteri...si vorbele mele, inchise-n trupul meu, infloresc si cinta si te asteapta, oricit

umbra

Jung a fost primul care a vorbit despre umbra ca fiind acea parte din noi pe care o respingem in mod constant din cauza fricii....a fricii de a descoperi cum sintem in intregime ...ne temem mereu: ca nu sintem demni de a fi iubiti, ne temem ca "nu meritam" .....Insa tocmai ea, umbra cea hulita, este cea care ne arata cine sintem ...

Umbra este acolo, e inutil sa fugim de ea...mai degraba ea trebuie cautata si imbratisata..doar atunci ne putem vindeca pe deplin..atunci putem fi liberi...

Dragul meu, mi-ai vazut umbra....ai fost tu cel care mi-ai aratat-o fara ca eu macar sa o banuiesc cum pindea in intunericul fiintei mele...si am tipat infricosata, caci nu ma cunoasteam asa...si intunericul din ea m-a aruncat in deznadejde...insa stiam eu bine ca fara intuneric nu este lumina...si m-am lasat in miinile tale desi stiam ca ma vei alunga desi stiam ca nu doreai sa vezi un alt demon, dincolo de proprii tai demoni...ma voiai pura ma voiai asa cum m-ai plasmuit demult in imaginatia ta...cind asteptai sa ies din cocon asemeni unui fluture ...ai asteptat fluturele si ai vazut omida...

....as fi vrut ca tot ce vine din mine sa fie alb si luminos...as fi vrut sa imi intind aripile ude si sa le las sa se usuce la soare apoi sa zbor frumos, departe...sa vin si sa ma asez pe umarul tau iar tu sa imi privesti culorile...o, Doamne..as fi vrut sa fiu perfecta, sa nu aduc durere si rau in viata ta...apoi am inteles...de as fi facut asta nu as fi fost "intreaga" si nu m-as fi cunoscut...si darul meu nu ar fi fost complet...

Asa ca iata-ma acum cu tot ce este negru in mine..am curajul sa ma arat tie, si numai tie, asa cum sint...

Iarta-ma...dincolo de orice lumina si orice umbra sint EU cea stiuta

tu

intre cuvinte
rostite si nu...
dansul pasilor tai:
suris
atentie
lacrima

tu

cel care despica realitatile cu precizia unui bisturiu
cel care pleaca,
si cel ce ramine

cel care urla in noapte
cel ce asculta si cel ce priveste
cel care stie s-astepte...
oricit

zbor

inaltare

cadere

inalt si abis

imbratisare si abandon

inger si demon

tu...

intregul

Daca mi s-ar fi dat o bucatica din tine de fiecare data cind as fi adormit cu tine in gind, acum te-as fi gasit linga mine, intreg...

si daca aerul din jurul meu ar putea vorbi despre datile cind ma gindeam la tine...s-ar raspindi in toate zarile cintecele necintate ale dorului de tine

iar daca mincarea pe care o inghit ar putea sa se aseze dupa gindurile mele, trupul meu ar lua forma ta

tu...tu esti si ai fost fara ca eu macar sa stiu...inauntrul si inafara mea...

intilniri

Ne intilnim intre doua gari, intre doua trenuri care vin si pleaca...si drumurile astea care ne despart si care ne apropie adauga bucata peste bucata in sufletul meu...string "bucati" din ceva ce nu are nume...dar care maresc sufletul meu...iar apoi cind nu mai fiintam iau aceste bucati si le contemplu si uneori ma hranesc din ele...

Dragul meu de departe...ce draga imi este imaginea ta care imi apare din memorie acum cind nu mai esti...zimbetul tau cind ma vezi sosind...acelasi cu care ma conduci cind plec...zimbet ce nu e niciodata trist caci tu stii sa aduci in viata mea doar bucurie, chiar si atunci cind nu mai esti alaturi aievea...si distanta asta dispare, si e doar clipa si fericirea de a fi umblat pe strazi de a te fi atins intimplator mergindu-ti alaturi...de a-ti simti mirosul si prezenta ta toata...sint uneori gesturi care depasesc cele mai intime momente, sint alaturari care pot fi mai intense decit o imbratisare...azi mi-ai atins buzele incet si totul s-a invirtit si timpul s-a oprit si nu eram decit ...noi

...astept sa vina vremea, cum spui tu...cind ne vom intilni intr-o gara si iti voi spune simplu ceea ce inima mea stie demult deja...astept sa te privesc si sa spun cu vorbele mele ceea ce ti-am scris doar: te iubesc...

timpul nostru

Atunci cind se aseaza laolalta timpul tau si timpul meu, atunci si doar atunci, se gaseste si spatiul unde fapturile noastre pot fiinta...

Si ma indrept spre acel loc purtindu-mi sufletul in brate ca pe un buchet cu flori si vin la tine si ti-l ofer si tu zimbesti si imi spui sa imi asez capul pe pieptul tau sa ma odihnesc...si uit atunci de zilele fara de tine si uit de distanta care se lasase intre noi si simt doar bataia inimii ..nu stiu, inima ta, inima mea...

Te privesc si respir timpul nostru regasit intr-o eterna clipa "acum" si nimic nu mai conteaza...decit ca exist in acel loc cu tine...si nu ma mai intreb nici macar ce reguli stranii au facut ca sa ne vedem in acel moment si nu altcindva, si cine le-a stabilit, ce zeu ciudat, ce forte stranii din universul asta...

Ma bucur ca sint, ma bucur ca esti..si iti mingii fata incet, s-o memorez pentru zilele cind timpul meu si-al tau sint departate...

rugaminte

lasa-ma sa te iubesc asa cum stiu ..cu toata fiinta mea, cu tot ce am mai bun si mai rau in mine, cu tot ce alcatuieste inceputul si sfirsitul meu...eu nu stiu sa iubesc altfel, eu nu stiu sa fiu altcumva decit sint acum ....lasa-ma sa te privesc si sa iti spun ce simt, asa fara cuvinte asa in tacere cum m-am obisnuit stiindu-te departe...nu pot sa cred ca ne-am intilnit prea tirziu nu pot sa cred ca timpul meu si al tau nu se pot intersecta...vreau sa pot sa iubesc deplin fie chiar si un minut, o ora, o zi..nu pot sa cred ca e prea tirziu pentru mine, pentru noi...si stiu ca simti ce este cu mine si stiu ca te temi si fugi de fiecare data cind ma apropii prea tare si nu stii si nu vei sti niciodata cum ma doare carnea pe mine de dorul tau...cum plinge inima ta dupa tine...cum as vrea sa te respir sa imi ramina in mine amintirea ta...cum as vrea sa pastrez urma ta imprimata in fiinta mea...

insa tacerea ta ma fac sa tac la rindul meu si atunci stau cuminte si astept semnele tale si iti sint recunoscatoare atunci cind apari...insa te rog, nu imi cere sa nu te mai iubesc, nu pot...a intrat tirziu iubirea in inima mea si acum nu mai are cum pleca....

cum te vad

Dincolo de felul in care te manifesti in aceasta realitate perceputa de noi toti, te vad pe tine, cel adevarat

...nu ma poti pacali...poti sa ma alungi, poti sa ma indepartezi cu un simplu gest, poti sa faci orice...nu-mi pasa ce faci pentru ca ceea ce faci nu reprezinta cine esti cu adevarat...faptul ca existi e suficient pentru mine...iar lumea mea s-a intersectat cu lumea ta si acest simplu fapt e in sine miraculos

te vad

te simt

te percep

te cunosc

..te iubesc

te iubesc asa cum esti....pe tine, pasarea cu aripi colorate care stii sa zbori in atit de multe feluri si atit de inalt...pe tine care cazi doborit dar stii sa renasti asemenea pasarii Phoenix din propria ta cenusa...

dorul de tine

Dorul de tine bintuie lumea mea si iese inafara...si isi tipa neputinta: de ce acum, de ce atit de tirziu, de ce nu ne-am intilnit intrun alt timp si un alt spatiu? cind am fi putut cinta acelasi cintec si dansa acelasi dans?

intind miinile si imbratisez aerul dintre ele...si esti in acel spatiu, imaterial....si chem in inima mea marea aia turbata si jocul trupurilor noastre printre valuri...si mi-e dor mi-e dor si nu ti-o spun, o tin adinc in mine....

Nelinisti

Ma tem sa nu dau altceva decit ai nevoie, ma tem sa nu intelegi altceva decit doresc eu sa spun, si cind constientizez teama asta ma infior, caci teama e opusul iubirii...

...si nu reusesc sa spun ceea ce simt, nu reusesc sa spun...mi-e imens de dor de tine , mi-e dor sa te aud sa te vad, sa iti aud cuvintele si risul, mi-e dor si de brutalitatea ta cum spui tu, de felul cum ma impingi sa iti dau placere, ma tem sa o spun ca sa nu ma alungi, caci atunci cind nu ai nevoie de mine, stiu sigur, nu vrei sa auzi astea, dar eu cum pot sti cind sa ti-o spun?

Si tac

Si ma invirt in universul meu intrebindu-ma in mod obsesiv, ce soarta ciudata mi-a dat iubirea asta si cum s-o spun, cum s-o las sa creasca...

...si imi doresc sa iti mingii fata si nu stiu de iti face placere gestul meu si nu stiu nici macar de vrei tandretea mea, sau daca ar trebui sa "fiu" doar pur si simplu...si innebunesc uneori la gindul ca nu ti-am spus nici pe departe ce insemni pt mine si ca toate umbrele tale si tot ce alcatuieste fiinta ta, tot ceea ce te temi ca m-ar indeparta, absolut totul, fac parte din aceasta iubire pe care nu o pot evita...caci face parte din mine

...si imi vine uneori sa te implor sa mi te-arati cu totul, cu brutalitate, sa STIU sa nu te temi, sa nu ma tem...sa inteleg ...dar nu am dreptul sa o fac, o vei face tu la timpul potrivit...insa ceea ce vreau sa stii cu siguranta e ca nimic nu ma sperie, nimic nu m-ar alunga de linga tine, nicio grozavie..

Stiu, m-am calit, am invatat sa ascult si dincolo de cuvinte, sa deslusesc si ceea ce poate nu ar fi trebuit, si in aceasta aplecare spre intelegerea fiintei tale m-am aplecat spre mine defapt si m-ai induiosat de atitea ori cind ai avut rabdare sa ma scoti din tristetile mele…si a urlat de atitea ori neputinta in mine, de ce ne-am intilnit ACUM cind nu se poate avea decit aceasta frintura a fiintelor noastre, de ce nu altcindva? Si mereu imi spuneam...asa a fost sa fie, si bine ca e si atit, bine ca ne-am gasit printre drumurile noastre...puteam sa nu ne intilnim deloc...si parca undeva in adincul fiintei mele strabate un fior...ca si cind te-as fi chemat si tu ai fi auzit si ai venit...dar e ceva atit de vag...

in bratele tale

..am stat in bratele tale dupa ce m-ai imbratisat ... si a fost ca si cind m-as fi intors acasa dupa un drum lung...ca si cind as fi mers mult timp prin noapte si as fi ajuns undeva unde este lumina si cald si bine...m-ai tinut strins si iti auzeam inima batind atit de real, atit de incredibil de aproape...ma impacasem cu mine in sfirsit, nu mai era lupta din mine, erai doar tu eram doar eu si acea clipa suspendata...si imi cautai mina si o tineai strins si nu puteam sa ma desfac si as fi vrut sa am curajul sa iti spun, nu mi-o lasa niciodata, tine-ma asa linga tine oricit, fa-ma parte din tine, lasa-ma sa ma hranesc din tine prin tine...

Si ma uitam la chipul tau si incercam sa il memorez cumva sa imi ajunga pe mai tirziu in zilele cind nu urma sa fii cind doar vorbele aveau sa fiinteze intre noi...si respiratia mea cauta ritmul tau in mod inconstient, pentru ca atunci, nu vroiam altceva, vroiam doar sa exist in acelasi moment cu tine..

Cine sint eu?

Sint zina ta cea buna, cea care te vegheaza din lumea ei ...

Cea care a venit de departe pentru ca sa te intilneasca...atunci cind s-au implinit vremurile...

Sint cea pe care ai chemat-o cindva si cea care te-a strigat la rindul ei dintrun univers atit de diferit...

Nu am stiut ca pot fi zina

insa tu m-ai atins cu gindurile si cuvintele si miinile tale si m-am metamorfozat...mi-ai spus: esti zina mea cea buna...si am acceptat ca orice vine dispre tine, cu simplitate

Si dorintele tale au devenit porunci pentru mine si iti auzeam chemarea de oriunde ai fi fost, oricit de departe....si am inceput sa traiesc si sa simt prin tine si mi-am marit puterile...

Iar acum simt ca pot orice

Ca viata are un alt sens si o alta dimensiune

Ca suferinta oricit de cruda ar fi ea deschide un nou inceput

Ca dincolo de orice conteaza clipa unica in care simtim ca SINTEM

Sint zina ta si este cel mai frumos rol pe care mi l-a oferit viata pina acum..iar sa te servesc este cea mai mare bucurie a mea..